Mai multe foste prizoniere de război ucrainene aflate în mâinile rușilor au povestit miercuri despre condițiile „inumane” și „oribile” de detenție, la câteva zile după ce au fost eliberate în cadrul unui schimb cu Rusia, potrivit AFP.
Viktoria Obidina, Tetiana Vasilșenko, Inga Cikinda și Liudmila Guseinova au în comun orele, zilele, săptămânile și lunile pe care le-au petrecut ca prizoniere ale armatei ruse, fără să știe exact unde se aflau, scrie HotNews.
Potrivit doamnei Obidina, o asistentă militară în vârstă de 26 de ani care a petrecut cinci luni în captivitate, condițiile erau „oribile”, cu mâncare „dezgustătoare”.
Ea și fiica ei de patru ani au stat săptămâni întregi în tunelurile subterane ale uriașei uzine siderurgice Azovstal din orașul Mariupol din sudul țării, care a devenit un simbol al rezistenței ucrainene.
Potrivit relatării dnei Obidina despre captivitatea sa, deținuților, inclusiv ei, li se permitea să iasă la plimbare „doar foarte rar”. „Am fost înghesuite în celule ca sardinele”, a declarat ea într-o conferință de presă la Kiev.
„Ucraina nu vă vrea”
Tetiana Vasilșenko, o civilă care ajuta armata ucraineană în domeniul paramedical, a vorbit despre „presiunea psihologică” și condițiile „inumane” în care a trăit săptămâni întregi: „Ne-au tratat ca pe niște criminali, ne-au umilit”, și-a amintit ea, deplângând și absența aproape totală a asistenței medicale.
Cele patru femei menționează, de asemenea, lipsa de acces la mass-media ucrainene, în timp ce, potrivit acestora, temnicerii lor ruși le spuneau mereu: „Ucraina nu vă vrea”.
Cu toate acestea, este dificil pentru aceste foste deținute, care au fost eliberate printre cele 108 femei schimbate la mijlocul lunii octombrie, să exprime în cuvinte tot ceea ce au trăit. Amintirile sunt încă prea proaspete, prea vii.
„A trecut prea puțin timp de la eliberare”, a spus Guseïnova, înainte ca Inga Cikinda, născută în Lituania, dar care trăiește în Ucraina de 25 de ani, să adauge: „Nu pot spune nimic bun. Am pierdut opt kilograme” în detenție, a spus ea, denunțând de asemenea malnutriția deținuților ucraineni.
Cu toate acestea, toți își amintesc foarte bine de eliberarea lor, între „lacrimi de bucurie” și „fericire absolută” în momentul în care au aflat că se află pe teritoriul controlat de Kiev.
După opt luni de război, dintre care mai multe petrecute în închisoare, dorințele lor sunt diferite, între cele care vor să-i ajute din nou pe soldați pe front și cele care, precum Inga Cikinda, sunt prea marcate pentru a-și asuma riscul de a fi din nou reținute. „Nu voi supraviețui a doua oară la așa ceva”, spune ea.
