Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina

În contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, precedată de recunoașterea ilegitimă de către Rusia a așa-numitelor „republici” separatiste Donețk și Lugansk, precum și în linie cu demersurile de același tip efectuate de toate statele membre UE, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, în dimineața zilei de 24 februarie 2022, potrivit unui comunicat MAE român, scrie Digi24.

„Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis un mesaj de condamnare, în termenii cei mai fermi, a recunoașterii de către Rusia a așa-zisei independențe a regiunile ucrainene separatiste Doneţk şi Lugansk, precum și a invaziei și a agresiunii militare neprovocate a Rusiei asupra Ucrainei”, se precizează în comunicat. 

„Aceste acțiuni reprezintă încălcări grave ale dreptului internațional și ale angajamentelor internaționale asumate de Federația Rusă, inclusiv ale Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumului de la Budapesta și Actului Fondator NATO-Rusia”, mai transmite MAE, care precizează că acțiunile Rusiei vor atrage un răspuns ferm, coordonat și substanțial de răspuns din partea comunității euroatlantice.

Totodată, MAE reiterează poziția României privind încetarea imediată și necondiționată a operațiunilor militare ruse împotriva Ucrainei și retragerea forțelor armate ruse de pe întreg teritoriul ucrainean.

Ministerul Afacerilor Externe de la București mai transmite că agresiunea militară rusă declanșată în dimineața zilei de 24 februarie 2022 a cauzat deja victime umane și pagube materiale. 

Secretarul de stat Iulian Fota a reafirmat unitatea și solidaritatea comunității occidentale cu Ucraina și a menționat că setul de măsuri restrictive deja adoptat la adresa Rusiei, ca urmare a încălcării dreptului internațional, va fi suplimentat corespunzător ca urmare a noii agresiuni din 24 februarie 2022.

Secretarul de stat român a reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional. De asemenea, acesta a subliniat dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra politicii sale externe și de securitate și a reafirmat pe această bază susținerea pentru autoritățile ucrainene legitime și democratic alese.

Președintele Klaus Iohannis a condamnat „în numele României” atacul armat declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și anunță o reacție puternică a comunității internaționale, cu costuri mari pentru Moscova.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Un avion militar ucrainean, cu 14 oameni la bord, s-a prăbuşit în apropiere de Kiev. Cinci persoane au murit
Articolul următor
NEWS ALERT // Armata rusă a programat noi exerciții militare în Transnistria

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?