Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Un ex-viceprimar și un fost campion la box s-au încăierat pe terasa unui restaurant din Bacău, România

Confruntare cu pumni între doi grei ai Bacăului. Un fost viceprimar și un fost campion la box s-au încăierat pe terasa unui restaurant și a fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele. Ambii au ajuns la Poliție, după ce au trecut pe la spital, iar fostul campion a fost reținut pentru 24 de ore.

Scena a avut loc pe terasa unui restaurant frecventat de lumea bună. Din imagini reiese că fostul campion la box, Ciprian Ciocan, are să-i reproșeze ceva fostului viceprimar Laurian Lucaș, din perioada lui Dumitru Sechelariu, și durează doar câteva secunde până când se trece la box. La un moment dat, bătaia se mută, iar camerele de supraveghere nu mai surprind finalul, dar cert este că a fost nevoie de intervenția Grupării Mobile de Jandarmi pentru a-i potoli pe cei doi grei.

„Persoanele implicate au fost conduse la Urgențe și apoi vor fi duse la Poliție, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Sorin Merlușcă, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău

Campionul la box a fost reținut pentru 24 de ore

„Polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 47 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 20 mai a.c., bănuitul, în timp ce se afla pe terasa unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Bacău, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat de aceeaşi vârstă. Totodată, prin faptele acestuia, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică”, informează IPJ Bacău

 

Laurian Lucaș a fost militar în Legiunea Străină, iar Ciprian Ciocan campion în boxul profesionist. Potrivit Cancan.ro, la mijloc ar fi vorba despre o dispută legată de o sumă de bani.
 
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD
 
 
 
Articolul anterior
Cutremur de 7,3 în China, la câteva ore după un alt seism soldat cu victime
Articolul următor
Moldovenii interesați de imunizare. Cozi imense surprinse la centre de vaccinare anti-COVID din Chișinău

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?