Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Rusia se pregătește de un nou război. Duma a eliminat limita de vârstă pentru înrolarea în armată

Parlamentul rus a adoptat miercuri legea care elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată, în plină ofensivă a trupelor ruse în Ucraina, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Legea, iniţiată de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită, a fost votată în prima, a doua şi a treia lectură în Duma de Stat, camera inferioară, şi apoi de Senat, scrie Agerpres.

''Trebuie să consolidăm forţele armate şi să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, şi noi trebuie să ajutăm'', a spus preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

''Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate'', a declarat la rândul său iniţiatorul proiectului de lege, Andrei Kartapolov.

Pentru operarea armamentului de înaltă precizie şi a armelor grele este nevoie de specialişti înalt calificaţi, iar experienţa arată că aceştia dobândesc astfel de competenţe în jurul vârstei de 40-45 de ani, au motivat deputaţii ruşi în fundamentarea proiectului de lege. Vor putea fi astfel atraşi în armată ingineri, specialişti în comunicaţii sau medici, printre alte specialităţi, se mai arată în document.

Conform normelor în vigoare până la adoptarea acestei noi legi, cetăţenii ruşi puteau semna un prim contract cu armata între vârsta de 18 şi 40 de ani, iar cei străini între 18 şi 30 de ani.

De acum înainte se va putea înrola în armată orice persoană voluntară care nu a atins vârsta de pensionare, stabilită în prezent în Rusia la 61 de ani şi jumătate pentru bărbaţi.

Iniţiativa survine după pierderile grele în oameni şi echipamente suferite de armata rusă în invazia lansată împotriva Ucrainei pe 24 februarie şi care nu decurge conform planului Moscovei, timp în care Ucraina şi-a mobilizat aproape toţi bărbaţii apţi să servească în armată.

Totuşi, deputaţii ruşi au susţinut că proiectul lor de lege nu urmăreşte realizarea unei mobilizări mascate a populaţiei pentru ''operaţiunea militară specială din Ucraina'', începută pe 24 februarie.

Marea Britanie susţine că Rusia a pierdut în acest război circa 15.000 de soldaţi, un bilanţ comparabil cu cel al pierderilor armatei sovietice în cei 10 ani de război în Afganistan.

Rusia a lansat în aprilie campania de recrutare de primăvară, cu obiectivul de a recruta circa 134.500 de militari în termen care să-şi satisfacă serviciul militar, dar Ministerul rus al Apărării a promis că recruţii nu vor fi trimişi pe front în Ucraina.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Ucraina: Modul isteț în care militarii se apropie rapid, nedetectați, de blindatele rusești
Articolul următor
O țară îți oferă 50.000 de lire sterline dacă te muți pe aceste insule

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?