Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Putin nu mai are arme. A scos un singur tanc la parada de Ziua Victoriei: Un T-34 din timpul „Marelui Război Patriotic”

Armata rusă a scos un singur tanc la defilare pentru parada militară de Ziua Victoriei ce a avut loc la Moscova, un T-34 din timpul „Marelui Război Patriotic”, situație care a declanșat numeroase comentarii acide pe rețelele de socializare.

Tancul T-34 a deschis coloana de vehicule blindate scoase la defilare, acesta fiind urmat de mai multe transportoare de trupe și apoi de rachete balistice intercontinentale, scrie HotNews.

Situația a fost sesizată de numeroși observatori ai războiului din Ucraina, inclusiv de către Oryx, administratorul cunoscutului site care monitorizează pierderile ambelor forțe armate implicate în conflict.

RIA Novosti, una dintre agențiile de presă ale statului rus, a amintit că un tanc T-34 se află în mod tradițional în fruntea coloanei blindate care defilează prin Piața Roșie de 9 mai, dată fiind importanța sa în victoriile obținute în „Marele Război Patriotic”, termenul folosit în Rusia pentru al Doilea Război Mondial.

Însă în alți ani coloana de tancuri a fost mai numeroasă și a inclus mai multe modele de vehicule principale de luptă, după cum arată și un scurt rezumat al paradei din 2021:

Fără avioane la parada de Ziua Victoriei anul acesta

Anul acesta Rusia a anulat și tradiționalul zbor al Forțelor Aeriene deasupra Pieței Roșii și a Kremlinului, „grosul” trupelor scoase la paradă fiind alcătuite din unități de infanterie. În plus, întreaga ceremonie în sine a părut a fi organizată pe repede-înainte, durând mai puțin de o oră.

O înregistrare video a paradei dintr-un alt an a fost folosită de internauții ucraineni pentru a ironiza situația și sublinia pierderile suferite de forțele trimise de Vladimir Putin în țara lor anul trecut:

Ucraina estimează că forțele sale armate au distrus peste 3.700 de tancuri rusești de la începerea invaziei, o cifră care trebuie privită cu o notă de scepticism din cauza faptului că nu poate fi confirmată independent.

Însă faptul că Rusia a ajuns să trimită recent pe front inclusiv tancuri T-54/55, fabricate începând cu anii 1940 și a doua jumătate a anilor '50, atestă pierderile uriașe suferite de forțele armate ruse la acest capitol.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Fiul manelistului Nicolae Guță, bătut și jefuit în plină stradă. A ajuns la spital
Articolul următor
Cutremurător // Un medic a smuls capul unui bebeluș în timpul nașterii. Tatăl copilului a asistat îngrozit la scena macabră

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?