Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Patriarhul Kiril a fost spion KGB la Geneva. Ce misiune avea „Mihailov”

Patriarhul Kiril, 76 de ani, liderul Bisericii Ortodoxe ruse, care s-a pronunțat de mai multe ori în favoarea invaziei declanșate de Moscova în Ucraina, a lucrat pentru serviciul secret sovietic KGB la Geneva, în anii ’70, sub numele de cod „Mihailov”, a dezcăluit publicația elvețiană Tages Anzeiger, preluată de Blick.

Tânărul preot rus Kiril a locuit la Geneva între 1971 și 1974, sub numele său de mirean, Vladimir Gundiaev, ca reprezentant la Consiliul Mondial al Bisericilor. Acolo, el ar fi lucrat ca spion pentru serviciul secret sovietic KGB. Avea numele conspirativ „Mihailov”.

În dosarul întocmit de poliția federală helvetă despre capul bisericii ruse, consultat de Tages Anzeiger, se spune că, în calitate de reprezentant al Consiliului Mondial al Bisericilor la Geneva, Kiril trebuia să adune informații despre alți membri ai Consiliului și „să influențeze în mod pozitiv” poziția SUA și a NATO față de Uniunea Sovietică.

„Kiril a vizitat Elveția de 43 de ori. În 2007, patriarhul ar fi avut un accident pe o pârtie de schi din Elveția și și-ar fi rupt clavicula.”

Patriarhul rus ar fi menținut o relație strânsă cu Elveția până acum câțiva ani. În decembrie 2016, Kiril a călătorit la Zurich pentru a predica la Biserica Ortodoxă Rusă a Învierii. La acea vreme, estul Ucrainei era deja ocupat de separatiștii proruși, iar peninsula Crimeea fusese deja anexată de Rusia Patriarhul a rostit rugăciuni „pentru pacea din Ucraina”.

Patriarhul nu comentează

Patriarhul și Biserica Ortodoxă Rusă nu au dorit să comenteze acuzația de spionaj. Consiliul Mondial al Bisericilor nu a oferit informație pe această temă. 

Potrivit nepotului lui Kiril, unchiul său nu era agent KGB la acea vreme, dar se afla sub controlul strict al serviciilor secrete. Patriarhul Kiril este un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin și un susținător al războiului din Ucraina.

Susținător „devotat” al războiului

Primăvara trecută, după ce Biserica Ortodoxă Rusă și-a manifestat susținerea pentru războiul dus de Kremlin contra Ucrainei, 6.000 de parohii ucrainene au decis să se separe de Moscova.

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Epifanie, a fost primul care a luat poziție și a transmis că „patriarhul Moscovei a trecut de partea Antihristului”.

Biserica Ortodoxă Ucraineană, afiliată Moscovei, a anunțat, la sfârșitul lunii mai, că se rupe de Rusia după ce aceasta a invadat Ucraina, declarând „independența sa deplină” față de autoritățile spirituale ruse.

Tensiunile dintre preoții ruși și ucraineni din Biserica Ortodoxă au erupt la înmormântarea unui soldat ucrainean: un părinte l-a bătut cu crucea pe cel care l-a acuzat că îi ajută pe ocupanții ruși.

După ce Putin a anunțat mobilizarea parțială, Kiril i-a îndemnat pe ruși să meargă pe front, spunând că acelora care mor în „îndeplinirea datoriei militare” le „vor fi iertate toate păcatele”.

În noiembrie, liderul Bisericii Ortodoxe ruse făcea apel la intensificarea rugăciunilor pentru armată: „E contestată însăși existența Rusiei”.

Luna trecută, Kiril a spus că „încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina ar putea conduce la sfârşitul lumii”.

Sursa: Libertatea.ro

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Cutremur puternic în Turcia şi Siria. Cel puțin 500 de oameni au murit
Articolul următor
În weekend, 2800 de șoferi au fost amendați. 22 dintre ei erau în stare de ebrietate

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?