Mai mult de două treimi din capitala ucraineană era încă fără energie electrică joi dimineață, iar o mare parte a locuitorilor nu aveau apă curentă, la o zi după ce loviturile cu rachete rusești au provocat cele mai mari întreruperi de curent din Kiev în cele nouă luni de război, transmite Reuters.

Capitala a fost una dintre principalele ținte ale celui mai recent val de atacuri asupra instalațiilor energetice care au oprit alimentarea cu energie electrică în multe regiuni și au făcut necesare pene de curent de urgență în altele, pentru a economisi energie și a permite efectuarea de reparații în contextul în care se apropie iarna, scrie HotNews.

Temperatura a coborât sub zero grade Celsius în timpul nopții în capitala care avea 2,8 milioane de locuitori înainte de război și unde ninge deja, iar străzile sunt înghețate.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că electricienii și muncitorii de la reparații fac tot posibilul pentru a restabili curentul „cât mai repede posibil", dar recuperarea va depinde în mare măsură de „echilibrul" energetic general al rețelei naționale.

Kyrylo Tymoshenko, adjunctul șefului de cabinet al președintelui Zelenski, a declarat că alimentarea cu energie electrică a fost restabilită în regiunile Kirovohrad și Viniția.

În sud, guvernatorul regiunii Mykolaiv, Vitali Kim, a făcut apel la ucraineni să fie cât mai cumpătați în utilizarea energiei electrice.

„Consumul a crescut în această dimineață (ceea ce este logic), nu există suficientă capacitate în sistem pentru a-l porni pentru mai mulți consumatori!!!", a scris el pe aplicația de mesagerie Telegram.

„Sistemul energetic este unit, așa cum suntem cu toții! Dacă ați stins câteva lumini inutile, asta este foarte important!!!", a adăugat el.

De asemenea, energia electrică a fost în mare parte restabilită în regiunea Sumî, iar 3.000 de mineri care au fost blocați în subteran în timpul penei de curent au fost scoși la suprafață în centrul Ucrainei, au declarat oficialii regionali.

Ministrul Energiei, German Galușcenko, a spus că se așteaptă ca cele trei centrale nucleare care au fost oprite din cauza atacurilor de miercuri să fie repuse în funcțiune în cursul zilei de joi, iar acest lucru va contribui la atenuarea problemelor de aprovizionare.

„Situația este dificilă în întreaga țară", a declarat el la TV, adăugând că producția de energie va crește treptat pe parcursul zilei.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Dionisie Rusu