Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Criza hârtiei igienice: Avertismentul transmis de cel mai mare producător de celuloză din lume

Criza hârtiei igienice ar putea să revină, avertizează cel mai mare producător de celuloză din lemn, materia primă pentru acest tip de produse. Potrivit companiei, criza globală a containerelor de transport ar putea duce la obstacole de aprovizionare.

Producătorul brazilian Suzano, cu sediul în Sao Paulo, a comunicat că cererea pe piața transportului maritim a fost perturbată de pandemie și că problemele de aprovizionare cu materie primă încep să prefigureze o criză globală.

Suzano livrează celuloză în principal cu nave de marfă pentru care cererea a crescut, ceea ce duce la întârzieri în transporturile companiei, a declarat directorul executiv Walter Schalka, într-un interviu pentru Bloomberg, citat de Mediafax. Acest lucru se întâmplă într-un moment în care cererea de hârtie igienică a crescut mult şi se remarcă o tendință de stocare a acestui produs. Întreruperile semnificative ale comerţului cu celuloză ar putea afecta în cele din urmă aprovizionarea cu hârtie igienică, dacă producătorii nu dispun de stocuri suficiente de celuloză.

Reprezentanții Suzano sunt îngrijorați de riscul de a exporta mai puţin în martie, a spus Schalka.

Brazilia este cel mai mare furnizor mondial de celuloză, iar Suzano reprezintă aproximativ o treime din aprovizionarea globală cu celuloză din lemn de esenţă tare, tipul utilizat pentru producerea hârtiei igienice.

Criza containerelor, declanşată de cererea uriaşă din China, se manifestă de luni de zile. Întreruperea pieţei mărfurilor face ravagii în comerţul global, în special pentru produsele alimentare şi agricole.

Articolul anterior
VIDEO // Un șofer beat și agresiv de la Criuleni a încercat să-și incendieze mașina după ce a fugit de poliție
Articolul următor
Președintele Maia Sandu a discutat cu Ambasadorul Federației Ruse pentru a accelera accesul la vaccinul Sputnik V

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?