O mamă a doi copii trage un mare semnal de alarmă pentru părinții care obișnuiesc să le ofere copiilor lor acadele, după ce ea însăși a fost pusă în situația de a-și salva băiețelul de șase ani în pericol de moarte din cauza unei astfel de bomboane.

Tyler Creswell, de șase ani, se afla împreună cu mama lui la bucătărie, în casa lor din Scunthorpe, Anglia, unde femeia îi tundea părul, când bomboana de pe acadea s-a desprins și i-a rămas blocată în gât.

Mama-eroină a acționat așa cum învățase la un curs de prim ajutor

Mama copilului, care lucrează la un centru de îngrijire pentru vârstnici, și-a amintit o manevră învățată la serviciu pentru a le acorda primul ajutor celor aflați în risc de înec cu alimente.

Fără să stea mult pe gânduri, femeia de 25 de ani și-a aplecat fiul pe față și l-a lovit rapid și puternic pe spate, între omoplați, ca să disloce bomboana blocată în gât.

Ulterior, Jaime Hammond a povestit că i-a dat fiului ei o acadea pentru că, de regulă, copiii primesc astfel de dulciuri atunci când merg la frizer, ca să stea liniștiți pe scaun cât timp le este tuns părul.

”Aproape că am murit, mami!”

"După aproximativ 15 minute, a început să facă mișcări Eram în spatele lui, așa că m-am așezat în fața lui și am văzut că devenea albastru și ochii i se roteau. Am văzut că are bățul de acadea în mână, așa că am știut instantaneu ce s-a întâmplat”, povestește femeia, potrivit Mirror.

"L-am răsturnat și l-am lovit pe spate. De 12 ori, apoi bomboana a zburat pe podea. Au fost lovituri dure destul de rapide. Am avut senzația că timpul efectiv se scurge și că trebuie să fac totul. Apoi a tras aer în piept și a început să plângă. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost: Aproape că am murit, mami!”, a mai povestit mama băiatului.

Acadelele - pericol major pentru copii

Jaime a mai spus că acum își dorește să-i facă și pe ceilalți părinți conștienți de pericolul la care își expun copiii, atunci când le oferă acadele.

Jaime lucrează la casa de îngrijire Sycamore Lodge din Ashby și a învățat cum să acorde primul ajutor în cazul în care vreunul dintre rezidenți începe să se sufoce. Ea a spus: „La adulți este diferit pentru că trebuie să încerci mai întâi să le scoți mâncarea din gură și dacă nu se poate, trebuie făcută manevra Heimlich din spate. Dar cu copiii este cel mai bine să-l aplecați în față, altfel riști să-i rupi coastele”.

Impresionat de momentul prin care a trecut, băiețelul le-a povestit tuturor prietenilor cum mama lui s-a salvat și a promis că nu se va mai atinge de acadele în viața lui.

Sursa: Observator

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD