Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că, în acest moment, având în vedere amenințările la adresa securității în estul Ucrainei, situația din stânga Nistrului, dar și alte teritorii, este mai mult decât alarmantă, scrie rador.ro.
Cu toate acestea, a subliniat Merkel, Europa ar trebui să mențină un dialog cu Federația Rusă, în pofida tuturor divergenţelor. Potrivit agenţiei RBC, Angela Merkel a făcut declaraţia respectivă în timpul unui discurs adresat participanților la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
„Situația din Belarus, din estul Ucrainei și din Crimeea, din Transnistria, din Osetia de Sud, din Abhazia, din Nagorno-Karabakh și, desigur, din Siria și din Libia, este mai mult decât alarmantă” – a adăugat Merkel.
Pe de altă parte, cancelarul german a subliniat importanța menținerii tranzitului de gaze rusești prin Ucraina după lansarea gazoductui Nord Stream 2 – notează agenţia ucraineană RBC.