Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Ambasadorul SUA în Rusia părăseşte Moscova

Ambasadorul Statelor Unite în Rusia, John Sullivan, şi-a părăsit postul şi se va pensiona, a anunţat duminică ambasada americană, potrivit CNN.

Sullivan pleacă pe fondul unei perioade de tensiuni sporite între SUA şi Rusia, nemaiîntâlnite în ultimele decenii. El pleacă după aproape trei ani ca ambasador la Moscova, unde a supravegheat Ambasada în timp ce aceasta se confrunta cu restricţii tot mai mari impuse de guvernul rus, scrie News.ro.

"Ambasadorul SUA în Federaţia Rusă, John J. Sullivan, şi-a încheiat mandatul de trimis al SUA şi a plecat astăzi de la Moscova", a anunţat, duminică, Ambasada SUA în Rusia într-un comunicat de presă. 

"Ambasadorul Sullivan a fost numit în decembrie 2019 şi a ocupat funcţia de ambasador timp de aproape trei ani", se mai arată în comunicat.  

"În urma plecării sale, el se va retrage dintr-o carieră în serviciul public care s-a întins pe parcursul a patru decenii şi a cinci preşedinţi americani, inclusiv în calitate de adjunct al secretarului de stat şi în poziţii de conducere în cadrul Departamentelor de Justiţie, Apărare şi Comerţ", mai transmite sursa citată.  

Ambasada a adăugat că Elizabeth Rood va prelua funcţia de însărcinat cu afaceri până la numirea unui succesor. 

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru CNN că plecarea lui Sullivan "este planificată şi face parte dintr-o rotaţie diplomatică normală", menţionând că ambasadorul a îndeplinit un "mandat complet" în calitate de diplomat de top al SUA la Moscova, gestionând în acelaşi timp "una dintre cele mai critice relaţii bilaterale din lume în vremuri fără precedent". 

"Intenţionăm să anunţăm în curând următorul nostru ambasador", a adăugat purtătorul de cuvânt. 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Avertizare: Rușii bogați care nu-și împart averea cu săracii vor ajunge în Iad
Articolul următor
FLASH // Cine ar fi candidatul PAS la alegerile pentru primăria Capitalei. Decizia a fost luată la Holercani

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?