Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Un poliţist rus a fost arestat pentru dezvăluirea identităţii celor care l-au otrăvit pe Navalnîi

Un poliţist rus este urmărit penal pentru dezvăluirea unor informaţii care i-ar fi putut desconspira pe cei care l-au otrăvit pe Alexei Navalnîi, transmite agerpres.

Cotidianul economic RBC a precizat marţi, din surse neidentificate apropiate de anchetă, că poliţistul a fost reţinut luna trecută, iar în prezent este în arest la domiciliu. El ar putea fi condamnat la 10 ani de închisoare pentru abuz de putere.

Autorităţile îl acuză pe suspect că a comunicat ilegal unei terţe părţi informaţii confidenţiale dintr-o bază de date referitoare la deplasările persoanelor în interiorul Rusiei.

Potrivit RBC, informaţiile respective sunt legate de cursele aeriene folosite de agenţi ai serviciului de securitate FSB specializaţi în arme chimice. Se bănuieşte că ei l-au urmărit pe opozantul Navalnîi timp de câţiva ani. Site-ul de investigaţii Bellingcat şi publicaţia rusă The Insider, în colaborare cu Der Spiegel şi CNN, au publicat luna trecută o anchetă pe această temă.

Un susţinător al lui Navalnîi, Gheorghi Alburov, a susţinut într-un mesaj în reţeaua Twitter că "anchetatorii nu îi caută şi nu îi închid pe cei care l-au otrăvit pe Navalnîi, ci pe cei care au dezvăluit datele lor".

Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost tratat anul trecut într-un spital din Germania, după ce a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok. El s-a întors la Moscova duminică seara şi a fost reţinut pe aeroport. În prezent este arestat preventiv pe 30 de zile şi aşteaptă procesul în care este acuzat că a încălcat condiţiile de eliberare condiţionată după o condamnare cu suspendare din 2014.

Vezi și: După ce a fost otrăvit cu Noviciok, Alexei Navalnîi este băgat în arest pentru 30 de zile

Articolul anterior
CtEDO a condamnat Republica Moldova în cazurile de reținere ilegală și tortură din 7 aprilie 2009
Articolul următor
Grupul lui Candu s-a așezat la masa de discuții cu Dodon. Au făcut un schimb de păreri despre criza politică din țară

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?