Carlos Mayorga, candidat în statul Chihuahua din nordul Mexicului, a ales să-și înceapă campania electorală într-un mod suprinzător. Acesta și-a lansat campania electorală dintr-un sicriu pentru a atrage atenţia asupra miilor de decese cauzate de pandemia de coronavirus şi de violenţele legate de cartelurile drogurilor, potrivit The Straits Times.

Mayorga a explicat, marţi, că a decis să lanseze campania electorală dintr-un sicriu „pentru a le transmite un mesaj politicienilor: au un popor mort, un oraş, o comunitate, un stat moarte din cauza indiferenţei lor”.

Politicianul a ajuns într-un siciriu aur în cadrul unei reuniuni electorale care a avut loc pe un pod între oraşul mexican de frontieră Ciudad Juarez şi El Paso, în statul Texas din SUA.

De ce a recurs la acest gest

„Politicienii au păstrat tăcerea în legătură cu nivelurile ridicate ale criminalităţii organizate. Ei au păstrat tăcerea asupra situaţiei haotice legate de COVID-19”, a spus Carlos Mayorga, stând în sicriu. Campania pentru alegerile din cele 32 de state din Mexic începută duminică a fost precedată de asasinarea a 16 candidaţi. Sicriul în care se afla politicianul a fost însoţit de asistenţi îmbrăcaţi în combinezoane de protecţie biologică care aveau în mână buchete de flori.

Gestul a fost făcut pentru a atrage atenţia bilanţului de peste 200.000 de morţi de COVID-19 din Mexic, al treilea cel mai ridicat număr de decese din lume.

Circa 300.000 de persoane de persoane au fost asasinate în Mexic, de când guvernul guvernul a lansat o ofensivă militară împotriva cartelurilor drogurilor, în 2016.



Sursa: Aleph News

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Dionisie Rusu