Este a 21-a zi de război în Ucraina, iar sirenele au sunat iar în mai multe orașe. În orașul Mariupol, trupele ruse țin ostatici 400 de medici și pacienți, spune primarul localității. Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a cerut din nou ajutorul aliaților occidentali și i-a mulțumit lui Joe Biden pentru suportul de 13 miliarde de dolari al Statelor Unite. Se întâmplă în timp ce trei lideri europeni - prim-miniștrii Republicii Cehe, Poloniei și Sloveniei - au mers cu trenul până la Kiev pentru a se întâlni cu Zelenski și a-și arăta sprijinul. Criza umanitară din Mariupol tinde să ia proporții nebănuite, după ce clădirea teatrului din oraș, în care se adăposteau sute de civili - adulți și copii -, a fost ținta bombardamentelor ruse, scrie Digi24.
Imagini din satelit realizate de compania Maxar Technologies pe 14 martie arată că în jurul clădirii teatrului din Mariupol fusese scris cu litere mari, vizibile de la altitudine, cuvântul COPII (дети), scrie CNN.
După bombardarea clădiri teatrului, autoritățile locale au spus că acolo se adăposteau în jur de 1.000 de oameni, adulți și copii, și că rușii „știau foarte bine că acolo se află doar civili”.

Rusia neagă bombardarea teatrului din Mariupol
Ministerul rus al Apărării a negat miercuri că ar fi bombardat teatrul din Mariupol, potrivit agenţiei de presă RIA, preluată de Reuters și Agerpres.
În schimb, ministerul rus a acuzat Ucraina că pregăteşte un atac cu arme chimice sub pavilion fals împotriva civililor, relatează DPA.
„Avem cunoştinţe credibile că SBU (serviciul de informaţii interne ucrainean) pregăteşte o provocare cu utilizarea de substanţe toxice cu sprijinul statelor occidentale”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov, potrivit agenţiei de presă de stat TASS.
„Scopul provocării este de a acuza Rusia că a folosit arme chimice împotriva populaţiei ucrainene”, a continuat Konaşenkov, fără a furniza dovezi. De partea rusă nu vor fi folosite arme chimice, deoarece toate au fost distruse, a susţinut el.
Oficial ucrainean: Nu există informații despre numărul victimelor de la teatrul din Mariupol
Nu există încă informații despre starea civililor care se adăposteau în clădirea teatrului din Mariupol, spune guvernatorul regional Pavlo Kirilenko, din cauză că intrarea în clădire este blocată de dărâmături.
El spune că este imposibil de determinat numărul victimelor, precizând că în clădire se adăposteau „sute de locuitori din Mariupol˝.
În plus, oficialul ucrainean mai arată că Rusia susține că teatrul era cartierul general al batalionului Azov, dar că rușii „știau foarte bine că acolo se aflau doar civili”.
Teatrul din Mariupol, bombardat. Viceprimar: 1.000 de civili se adăposteau
Clădirea teatrului din Mariupol, unde se asăposteau între 1.000 și 1.200 de oameni, atât adulți, cât și copii, a fost bombardată, a declarat viceprimarul orașului, Serghei Orlov, potrivit BBC.
Numărul victimelor este necunoscut.
Imagini de la fața locului arată o clădire în ruină, din care ies flăcări și fum.
Consiliul Local din Mariupol a anunțat că forțele ruse „au distrus intenționat și cinic Teatrul Dramatic din centrul orașului. Un avion a lansat o bombă deasupra unei clădiri unde se ascundeau sute de locuitori pașnici din Mariupol”, potrivit CNN.