Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Secretarul general al ONU, previziune sumbră pentru omenire. „Am fost extraordinari de norocoși până acum”

Antonio Gueterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, vine cu o previziune sumbră pentru omenire. Oficialul susține că lumea este la un pas de un pericol nemaivăzut de la apogeul Războiului Rece. Ce avertisment a făcut secretarul general al ONU, vă spunem noi în continuarea acestui articol.

După cum susține Antonio Gueterres, lumea este la un pas de un război nuclear devastator. Șeful ONU este de părere că „am fost extraordinar de norocoși până acum”, avertizând că omenirea se află într-un pericol nemaiîntâlnit de la apogeul Războiului Rece, potrivit jurnaliștilor de la BBC.

Secretarul General al ONU a făcut aceste comentarii la deschiderea unei conferințe pentru țările semnatare ale Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare. Conform acestuia, „omenirea se află la o singură neînțelegere, la o singură eroare de calcul de anihilarea nucleară”.

În caz că nu știați, acordul din 1968 a fost introdus după criza rachetelor din Cuba, eveniment considerat a fi cel mai apropiat moment de un război nuclear în care lumea a fost vreodată. Tratatul de Neproliferare Nucleară a fost conceput pentru a opri răspândirea armelor nucleare la nivel global, iar obiectivul final al acestuia a fost dezarmarea nucleară completă.

Antonio Gueterres: „Norocul nu este o strategie”

Aproape toate țările de pe glob sunt semnatare ale Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, inclusiv cele cinci mari puteri nucleare ale lumii. Cu toate acestea, printre statele care nu au semnat Tratatul se numără și India, Israel, Coreea de Nord și Pakistan. Despre aceste țări se crede că ar deține arme nucleare.

Potrivit spuselor secretarului general al ONU, „norocul” de care a avut omenirea parte până acum ,în ceea ce privește evitarea unui război nuclear, ar putea să nu dureze foarte mult. Gueterres a îndemnat națiunile lumii să reînnoiască efortul pentru eliminarea completă a armelor nucleare.

„Norocul nu este o strategie și nici un scut împotriva tensiunilor geopolitice care se pot transforma în conflict nuclear”, a declarat Antonio Gueterres.

Totodată, oficialul a avertizat că tensiunile internaționale din ultima perioadă ating cote maxime, făcând referire în special la invazia Rusiei în Ucraina, la tensiunile din peninsula coreeană și din Orientul Mijlociu.

Rusia, acuzată de escaladarea tensiunilor

Reamintim că Rusia a fost acuzată la scară largă de escaladarea tensiunilor. Asta după ce la doar câteva zile de la invazia Ucrainei, liderul de la Kremlin a ordonat punerea în stare maximă de alertă a forțelor nucleare rusești.

Ba chiar mai mult de atât, președintele rus a amenințat atunci pe orice țară care stă în calea Rusiei cu consecințe „pe care nu le-au mai văzut niciodată în istoria lor”. În plus, în strategia nucleară a rușilor este inclusă și folosirea armelor nucleare, în cazul în care existența Rusiei este amenințată, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, președintele Vladimir Putin s-a adresat conferinței menționate într-o scrisoare. În aceasta, liderul de la Kremlin spune că, într-un război nuclear nu pot exista învingători și că un astfel de război nu trebuie dezlănțuit niciodată.

Sursa: Știri din Lume

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Cum a luat naștere conflictul dintre Kosovo și Serbia. Cum s-a ajuns la blocarea granițelor
Articolul următor
Rușii doresc să fure copiii ucraineni din teritoriile ocupate: „Așa vor avea un viitor”

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?