Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Scandal imens în Polonia. Mai multe vedete au fost vaccinate împotriva COVID-19 înaintea cadrelor medicale

Autorităţile poloneze au lansat o anchetă după ce la Varşovia mai multe celebrităţi au fost vaccinate anti-COVID-19, chiar dacă în prima etapă a campaniei de vaccinare din Polonia dozele sunt destinate exclusiv membrilor personalului medical şi familiilor lor, informează agerpres.

''Pe 4 ianuarie va începe o inspecţie detaliată în unităţile legate de Universitatea de Medicină din Varşovia (WUM)'', a anunţat ministrul sănătăţii polonez Adam Niedzielski.

Acesta a adăugat că vor exista consecinţe dacă se ajunge la concluzia că în procesul de calificare pentru vaccinare a fost folosit ''criteriul privilegiului''.

Potrivit WUM, care a administrat dozele de vaccin în cauză, 18 ''personalităţi binecunoscute în domeniul artei şi culturii'' au fost vaccinate joi contra COVID-19.

Pe această listă, care ar fi fost convenită pentru ca personalităţile respective să devină ambasadori ai vaccinării, se află fostul prim-ministru Leszek Miller, moderatorul TV Krzysztof Materna, cântăreaţa Magda Umer şi actorii Krystyna Janda, Andrzej Seweryn, Maria Seweryn şi Wiktor Zborowski.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat sâmbătă că ''respectarea regulilor privind ordinea de vaccinare este o expresie a respectării normelor de solidaritate socială''.

''Relatările din presă despre celebrităţi care s-au vaccinat şi au sărit peste rând sunt un adevărat scandal. Nu există nicio justificare pentru încălcarea regulilor. Fiecare doză de vaccin administrată prin încălcarea programului este o doză care ar fi putut merge către cei care au cel mai mult nevoie de ea'', a subliniat Morawiecki.

Polonia a înregistrat sâmbătă 6.945 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, ceea ce aduce numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus la 1.312.780. Până în prezent în această ţară au murit din cauza COVID-19 un număr de 29.058 de persoane. Săptămâna trecută, o asistentă medicală în vârstă de 52 de ani din Varşovia a devenit primul cetăţean polonez vaccinat împotriva noului coronavirus.

Vezi și: Emoționant! Un câine își așteaptă în fața unui spital timp de o lună stăpânul răpus de COVID-19

Articolul anterior
Grecia a inclus Moldova în lista offshorurilor, alături de Bahamas, Cipru, Guernsey sau Cayman
Articolul următor
Patru șoferi de autocamioane implicați în contrabandă cu droguri de peste un milion de lei

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?