Piteștiul și-a făcut toaletă publică de lux, lângă muzeul de artă. Aproape jumătate de milion de euro au cheltuit autoritățile locale cu ea. I-au pus și lift. Astăzi muncitorii au făcut ultimele reglaje la senzori, i-au mai schimbat câte ceva, ca să meargă totul "lux", ca şi toaleta. De la ora opt a dimineții, până seara la opt, noua minune a Piteștiului scapă cetățeanul de situaţiile urgente. Unii o plac, alții o cred prea scumpă, prea cochetă, prea luxoasă.
Pitești, Muzeul de Artă. Un sfert de steag european flutură zdrențuit pe balcon. Nu e vreo operă artistică fugită din expoziţie. Doar dezinteres deloc artistic. Pereții se descompun, deloc artistic şi ei. Se reabilitează, dar lent, că nu prea-s bani pentru artă. Doar pentru nevoi concrete. Aleșii urbei le știu bine. Au pus 400 de mii de euro pe masă și-au cerut să fie săpat WC trainic la dreapta statuii lui Bălcescu, fix lângă Muzeul Artei. Musai însă WC cu lift să fie! Și cu pavele de granit și cu vase de inox și cu senzori, cum n-a mai văzut Piteștiul. Un WC care să pună orașul în frunte! Și.. au reușit!
Toaleta de lux din Pitești are lift, pavele de granit și vase de inox cu senzori
Cea mai scumpă toaletă publică săpată vreodată în România este la dispoziția nevoilor publicului din Pitești. Iar publicul face deja pelerinaj de curiozitate s-o vadă, că de folosit îi e milă deocamdată.
Primarul actual recunoaște că toaleta este "cam scumpă"
Când cheltui 400 de mii de euro... senzorii și raza de acțiune, probabil, contează! La final de poveste mergem însă vizavi. La primărie! Primarul e-n funcție de patru luni și zice despre regina toaletelor românești c-a fost dorită, votată și bugetată de fostul primar. Ex-primarul... nu ne-a răspuns la telefon. Așa că epilogul îi aparține actualului.
Cristian Gentea - primar Pitești: "Deocamdată avem doar cea mai SMART toaletă Ca o ironie tristă, e un început! Eu recunosc și acum că este foarte scumpă. Pe piteșteni îi asigur că pe timpul mandatului meu voi fi foarte atent la astfel de lucruri".
Important, dacă aveți nevoie să ajungeți în toaleta vedetă din Pitești, consultați-vă ceasurile! Orarul e clar: deschide la opt dimineața, închide la opt seara! Înainte și după programul afișat fiecare se descurcă unde poate, cum poate.
Sursa: Digi 24