Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Putin sare în ajutor lui Lukașenko. Federația Rusă oferă belarușilor 500 de milioane de dolari

Rusia a acordat Belarusului 500 de milioane de dolari, fiind a doua tranșă a unui împrumut de un miliard de dolari, menit să ajute țară în vederea unei noi runde de sancțiuni impuse de Uniunea Europeană, relatează The Moscow Times.

Ministerul de finanțe din Belarus a anunțat, miercuri, că a primit cele 500 de milioane de dolari din partea Moscovei, a doua tranșă a unui „pachet de finanțare” de un miliard de dolari pe care Rusia l-a promis Belarusului pentru a mai diminua din efectele sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană după ce Lukașenko a reprimat cu brutalitate protestele declanșate după alegerile prezidențiale din 2020, scrie digi24.ro.

Rusia a rămas singura susținătoare a regimului Lukașenko pe care îl finanțează și căruia i-a promis sprijin militar și politic. Analiștii economici și financiari susțin, totuși, că banii din Rusia nu vor fi suficienți pentru a ajuta la rezolvarea problemelor economice cu care se confruntă Belarusul, mai ales după luni întregi de proteste, după sancțiunile dure și după exodul investitorilor internaționali.

Săptămâna trecută, liderii europeni s-au pus de acord să interzică companiei aeriene de stat din Belarus să opereze zboruri în spațiul aerian european și au îndemnat companiile europene să evite spațiul Belarusului, după deturnarea de către Lukașenko a unei curse Atena-Vilnius la bordul căreia se afla ex-editorul canalului de Telegram Nexta, Roman Protasevici, opozant al regimului lui Lukașenko.

O nouă rundă, și mai dură, de sancțiuni urmează să fie impusă Belarusului. De această dată vor fi țintite sectoarele cruciale pentru economia țării. În același timp, UE s-a angajat să ajute în viitor Belarusul cu 3 miliarde de euro, dacă Lukașenko pleacă de la putere.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
Trei moldoveni care săvârșiseră infracțiuni grave în țară, au fost prinși peste hotare și extrădați
Articolul următor
Fostul șef al SPPS a atacat-o pe Maia Sandu în judecată. Când va avea loc prima ședință

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?