Recentele atacuri rusești asupra infrastructurii ucrainene au dus la întreruperi masive de curent, în special în capitala Kiev, unde temperaturile au scăzut sub zero grade. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat „crime împotriva umanității” pe măsură ce se apropie iarna - consemnează într-o trecere în revistă ziarul francez Courrier International, citat de Rador.

A fost o nouă ploaie de rachete rusești - 70 în total - care a căzut asupra Ucrainei miercuri, 23 noiembrie. Afectând infrastructura energetică, armata rusă a aruncat milioane de ucraineni în întuneric, „în momentul în care serviciul meteorologic ucrainean a emis o avertizare de zăpadă și gheață”, relatează cotidianul italian „La Stampa”.

„Cu temperaturi sub zero grade, milioane de oameni fără alimentare cu energie, fără încălzire și fără apă, aceasta este evident o crimă împotriva umanității”, a criticat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a intervenit prin videoconferință în fața Consiliului de Securitate al ONU.

Liderul ucrainean a cerut ca Rusia să nu poată vota rezoluțiile legate de acțiunile sale. „Nu putem fi ostatici ai unui terorist internațional”, a spus el. „Rusia face tot posibilul pentru a transforma un generator electric într-un instrument mai puternic decât Carta ONU”.

„Frigul iernii este pe cale să devină o adevărată armă” pentru Vladimir Putin, notează „New York Times”. Cotidianul american amintește că „tirurile rusești au forțat rețeaua de electricitate să întrerupă curentul pentru aproape toți ucrainenii, care s-au trezit lipsiți de electricitate între 4 și 12 ore pe zi”.

Potrivit directorului rețelei energetice publice ucrainene Ukrenergo, Volodimir Kudriţkii, „practic toate centralele termice și hidroelectrice majore din țară au fost avariate” de atacurile rusești din ultimele zile, relatează „Kyiv Independent”.

4.000 de „puncte de rezistență”

În fața provocării iernii, Ucraina a deschis pe întreg teritoriul aproximativ 4.000 de puncte de refugiu, „locuri de unde locuitorii pot obține apă, electricitate și pot veni să se încălzească”, scrie „Süddeutsche Zeitung”. „Pentru mulți ucraineni, aceste locuri ar putea fi vitale pentru supraviețuirea lor”.

Totuşi, aceste „puncte de rezistență”, cum le numește președintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-ar putea să nu fie „suficiente pentru a face milioane de oameni să treacă prin iarna ucraineană, adesea grea, în timpul unei pene de curent prelungite”, notează cotidianul bavarez.

Exodul unei părți a populației în această iarnă este „o posibilitate”, relatează corespondentul radioului public american NPR la Kiev, Greg Myre. Pentru moment, „ucrainenii vor să rămână pe loc”, notează el.

Dar guvernul începe să vorbească despre posibilitatea lor de a călători „într-un mod limitat și discret”. Autoritățile le spun oamenilor care au părăsit marile orașe „să nu se întoarcă în această iarnă. Le spun: dacă aveţi rude la țară, mai bine staţi la ele unde lemnele pot fi arse mai ușor”, explică el.

La rândul lor, aliații Ucrainei au început să se mobilizeze pentru a oferi generatoare ucrainenilor. Orașele europene au fost chemate miercuri în Parlamentul European să doneze aparate electrice. Statele Unite au anunțat că vor oferi 400 de milioane de dolari ajutor militar suplimentar Ucrainei, care va include generatoare pentru a ajuta țara în fața întreruperilor de curent.

Sursa: HotNews

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Dionisie Rusu