Aprovizionarea neîntreruptă a Republicii Moldova cu produse petroliere și aplicarea noilor măsuri aprobate de Guvern au fost principalele subiecte discutate de prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul unei întrevederi cu importatorii de carburanți.
Discuțiile au avut loc în contextul instituirii stării de alertă în sectorul energetic pentru 30 de zile, decizie luată pe fondul perturbărilor regionale, scăderii stocurilor de motorină și creșterii prețurilor la nivel internațional.
„Prioritatea noastră este să menținem alimentarea stabilă cu combustibil la pompă, la un preț corect, în special în plin sezon agricol. Ne propunem să lucrăm în strânsă coordonare pentru a debloca importurile și a proteja piața internă”, a declarat premierul Vasile Tofan.
În cadrul ședinței au fost analizate instrumentele de sprijin pentru fluidizarea logisticii, precum prioritizarea vămuirii, crearea coridoarelor verzi la frontieră și condiționarea re-exporturilor prin Portul Giurgiulești de asigurarea stocurilor naționale minime.
Astăzi, în ședință extraordinară, Guvernul a instituit, pentru o perioadă de 30 de zile, starea de alertă în sectorul energetic.