Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Preşedintele libanez a cerut Rusiei imagini din satelit cu explozia din portul Beirut

Preşedintele libanez Michel Aoun i-a solicitat ambasadorului rus Aleksandr Rudakov imagini din satelit filmate de Rusia în 4 august 2020, atunci când o explozie puternică a lovit portul Beirut, scrie Digi24.

Anunțul a fost făcut, vineri, pe Twitter, de preşedinţia libaneză.

Arătate cu degetul pentru neglijenţă criminală, autorităţile de la Beirut au respins orice eventuală anchetă internaţională, iar apoi l-au demis în februarie pe primul judecător local însărcinat cu efectuarea anchetei, Fadi Sawan.

În luna mai, actualul magistrat însărcinat cu ancheta în acest dosar, Tarek Bitar, le-a cerut mai mai multor state imagini care au surprins explozia, potrivit agenţiei naţionale de presă libaneze, care nu a menţionat însă numele ţărilor în cauză.

Politicieni libanezi, inclusiv preşedintele Aoun, au criticat lipsa de cooperare din partea altor ţări după ce autorităţile de la Beirut au solicitat imagini ale deflagraţiei. Fostul premier Hassan Diab le-a adresat astfel de cereri Franţei şi Italiei, dar a precizat că nu a primit imaginile cerute. 

Explozia produsă pe 4 august 2020 şi pusă de autorităţi pe seama depozitării fără măsuri de siguranţă la sfârşitul lui 2013 a unor enorme cantităţi de nitrat de amoniu, s-a soldat cu cel puţin 214 morţi, peste 6.500 de răniţi şi a devastat cartiere întregi ale capitalei Libanului.

Numeroşi libanezi sunt furioşi întrucât la peste 14 luni de la explozie nu a fost trasă la răspundere nicio oficialitate.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Spionii sud-coreeni au folosit inteligența artificială pentru a afla cât de mult a slăbit Kim Jong-un
Articolul următor
De ce sunt periculoase gloanțele oarbe și când pot deveni letale armele folosite pe platourile de filmare

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?