Principalii responsabili politici din Kosovo au semnat miercuri la Pristina documentul prin care solicită aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de mass-media kosovare, relatează agenţia EFE.
„Progresul (în procesul de aderare n.red) va depinde de angajamentul nostru faţă de reforme profunde şi progresiste. Cât de repede vom avansa depinde de noi”, a declarat în timpul ceremoniei premierul kosovar Albin Kurti. Documentul a mai fost semnat de preşedinta kosovară Vjosa Osmani şi de preşedintele parlamentului de la Pristina, Glauk Konjufca, şi va fi transmis joi preşedinţiei cehe a Consiliului UE, conform Agerpres.
Însă cinci state membre ale UE - Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania - nu recunosc independenţa pe care această provincie sârbă şi-a proclamat-o în 2008, ceea ce îi îngreunează demersul de a obţine statutul de candidată la UE.
Ministrul de externe sârb Ivica Dacic a declarat luni că Serbia va încerca să obţină respingerea acestei solicitări şi va cere în acest sens ajutorul statelor UE care nu recunosc independenţa Kosovo.