Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Mesajul lui Zelenski de Ziua Victoriei în Europa: „Răul s-a întors”

Se împlinesc astăzi 77 de ani de la capitularea Germaniei naziste, iar momentul a fost marcat de președintele Ucrainei. Răul s-a întors în Europa, este mesajul transmis de Volodimir Zelenski, a țărui țară este acum teatrul unui nou conflict pe scară largă, cel mai mare de la finalul conflagrației mondiale, scrie Digi24.

„Poate exista, oare, o primăvară alb-negru? Poate fi, oare, un februarie continuu? Din păcate, Ucraina cunoaște răspunsurile la aceste întrebări. Din păcate, răspunsul este «da».

Pe 8 mai, îi onorăm alături de întreaga lume civilizată pe cei care au apărat această lume de nazismul din cel de-al Doilea Război Mondial. În acest an, spunem într-un mod diferit «niciodată din nou». Auzim în mod diferit «niciodată din nou». Sună dureros, plin de cruzime. Fără semnul exclamării, ci ca o întrebare. Acum spunem: «Niciodată din nou?» Spuneți-i asta Ucrainei. Pe 24 februarie, cuvântul «niciodată» a dispărut. Imaginați-vă oamenii care au mers la culcare în aceste apartamente. Și-au urat «noapte bună», au stins lumina, i-au îmbrățișat pe cei dragi. Dar în câteva ore, au fost treziți de zgomotul exploziilor. Alții nu s-au mai trezit niciodată.

Orașele noastre, care au rezistat unei ocupații îngrozitoare, de neuitat nici măcar după 80 de ani, au devenit din nou ținta ocupanților. La zeci de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, întunericul a revenit în Ucraina, iar totul a devenit din nou alb-negru. Din nou! Răul s-a întors. Din nou! N-am rezistat nici măcar un secol.

Sintagma «Niciodată din nou!» a rezistat doar 77 de ani. În ciuda noii măşti pe care o poartă bestia, restul ţărilor o recunosc, pentru că îşi amintesc pentru ce au luptat strămoşii lor. Vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie şi care continuă şi pe 8 mai. Se va încheia, pentru că soarele ucrainean o va topi! Steagul nostru va flutura din nou deauspra oraşelor ocupate temporar. Vom fi din nou împreună şi va fi pace! În sfârşit, din nou! Nu vor mai fi vise alb-negru, ci unul singur, galben-albastru! În sfârşit, din nou!”, a spus Volodimir Zelenski în mesajul său video.

 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Tupeul lui Putin: În timp ce le bombardează țara și ucide mii de civili, le-a urat ucrainenilor „un viitor paşnic”
Articolul următor
O nouă TEORIE a produs o CRIZĂ în fizică: „Timpul” s-ar putea să nu existe

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?