Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Marea Britanie ar putea ridica sancțiunile care paralizează Rusia dacă Vladimir Putin se retrage din Ucraina

Sancțiunile britanice împotriva Rusiei ar putea fi ridicate dacă Vladimir Putin se retrage din Ucraina și se angajează să pună capăt războiului, a declarat Liz Truss, ministrul de Extrene al Marii Britanii.

Într-un interviu acordat publicației The Telegraph, ministrul Liz Truss a precizat că sancţiunile impuse băncilor, companiilor și oligarhilor din Rusia pot lua sfârșit dacă liderul de la Kremlin oprește atacul asupra Ucrainei, iar armata se retrage, scrie Observator.

"Ceea ce ştim este că Rusia a semnat mai multe acorduri pe care pur şi simplu nu le respectă. Aşa că trebuie să existe consecinţe dure. Desigur, sancţiunile sunt o măsură dură. Aceste sancţiuni ar trebui să dispară doar cu o încetare totală a focului şi o retragere, dar şi cu angajamente că nu vor mai exista alte agresiuni. Şi, de asemenea, există oportunitatea de a avea sancţiuni de revenire în cazul în care există o nouă agresiune în viitor. Aceasta este o măsură dură care cred că poate fi folosită", a afirmat şefa diplomaţiei britanice.

Liz Truss a mai spus că a înfiinţat o unitate specializată în negocieri în cadrul ministerului său, pentru a sprijini Ucraina în negocierile pentru pace purtate cu Rusia.

Marea Britanie a impus, la fel ca alte țări occidentale, sancţiuni împotriva a peste 1.000 de persoane şi companii ruse sau belaruse. Cele mai recente au fost anunțate în urmă cu trei zile.

Sancţiunile occidentale taie suflul economiei Rusiei

SUA şi Canada şi-au suspendat importurile de petrol, în timp ce UE analizează un posibil embargo. În cea mai mare parte, sancţiunile occi­dentale au evitat o limitare directă a majorităţii exporturilor de energie ruseşti, însă restricţiile americane şi europene au tăiat deja accesul Rusiei la finanţare şi la tehnologie avansată necesară dezvoltării şi mentenanţei câmpurilor sale pe cale de epuizare.

De asemenea, un exod al companiilor de energie occidentale dă peste cap proiecte majore din Arctic până în Oceanul Pacific. Traderii şi băncile au evitat de ase­menea încărcăturile cu petrol rusesc în ultimele săptămâni. Toate acestea ame­ninţă pro­duc­ţia petrolieră a Rusiei.

Economia rusească va avea de asemenea de suferit, în contextul în care sectorul de petrol şi gaze reprezintă aproximativ 40% din veniturile bugetare. Aproximativ 1,5 milioane de angajaţi din industrie şi-ar putea pierde locurile de muncă până anul viitor, spun analiştii, potrivit Reuters. Gazele ruseşti sunt la rândul lor o sursă majoră de energie pentru Europa. În timp ce un embargo este deocamdată exclus de oficialii europeni, strategii se grăbesc să-şi reducă dependenţa de Moscova. 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Momentul în care un soldat rus se predă cu tot cu tanc, pentru o sumă de bani şi cetăţenia ucraineană
Articolul următor
Unde își ascund oligarhii ruși „banii negri”. Pe urmele unui trilion de dolari plimbați prin conturi offshore și firme fantomă

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?