Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Georgia: Fostul preşedinte Saakaşvili, în greva foamei, este în stare critică

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în arest de la întoarcerea sa din exil la începutul lui octombrie şi intrat în greva foamei de mai multe săptămâni, se află în stare critică şi nu primeşte îngrijirile adecvate, a afirmat un grup de medici miercuri seara, notează Agerpres.

"Starea actuală de sănătate a pacientului este considerată critică", a indicat într-un comunicat grupul de medici constituit de avocatul poporului din Georgia, adăugând că spitalul penitenciar unde este tratat fostul preşedinte nu poate răspunde nevoilor lui medicale.

Medicii au cerut transferul imediat al lui Mihail Saakaşvili la o unitate de terapie intensivă dintr-un spital civil mai bine echipat.

Săptămâna trecută, Mihail Saakaşvili, care refuză să mănânce de aproape 50 de zile în semn de protest faţă de încarcerarea sa la 1 octombrie, la scurt timp după ce s-a întors din exil în Ucraina, a fost transferat la un spital penitenciar din cauza deteriorării stării sale de sănătate.

Dar, în pofida avertismentelor medicilor care au considerat că viaţa lui este în pericol, guvernul georgian a refuzat până în prezent transferul lui de la spitalul-închisoare în care se află într-o unitate civilă.

Marţi, ministrul georgian al justiţiei, Rati Bregadze, a afirmat că unitatea în care se află acum Mihail Saakaşvili "dispune de toate echipamentele necesare pentru a monitoriza starea de sănătate a deţinutului".

"Niciun moment Saakaşvili nu a fost privat de asistenţa medicală de care avea nevoie", a declarat el.

Fostul lider în vârstă de 53 de ani a spus că a fost maltratat de gardienii săi în închisoare şi a afirmat că se teme pentru viaţa lui.

Organizaţii pentru drepturile omului au condamnat tratamentul rezervat lui Mihail Saakaşvili, considerând că este o răzbunare motivată politic.

Mai mulţi parlamentari din opoziţie au intrat, de asemenea, în greva foamei, cerând tratament medical adecvat pentru Mihail Saakaşvili, exigenţă formulată şi de Statele Unite şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013, a fost arestat la 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El este pasibil de şase ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Maia Sandu despre femeia care a cerut grațiere, dar solicitarea sa a fost respinsă: Este o injustiție
Articolul următor
Dilemă la Curtea de Apel București: Un hoț cere reducerea pedepsei pentru că a purtat mască sanitară

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?