Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Fiul unui fost apropiat al lui Putin, achitat de justiţia norvegiană

Justiţia norvegiană l-a achitat miercuri pe fiul unui fost apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Andrei Iakunin, urmărit pentru că a pilotat o dronă în Svalbard în pofida interdicţiei de survol impusă ruşilor, a anunţat avocatul său, informează AFP, citat de Agerpres.

Iakunin, 47 de ani, a fost arestat în octombrie, acuzat că a folosit vara trecută drone în timpul unei călătorii la bordul velierului său de lux Firebird în jurul acestui arhipelag din Arctica, regiune de mare importanţă strategică.

El este fiul fostului preşedinte al Căilor Ferate Ruse, Vladimir Iakunin, descris uneori drept un confident al lui Vladimir Putin.

După declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, Norvegia a interzis, asemenea Uniunii Europene, survolarea teritoriului său pentru entităţile şi cetăţenii ruşi, dispoziţie pe care ea o aplică şi în ceea ce priveşte utilizarea dronelor.

Însă "tribunalul (regional) din Nord-Troms og Senja a conchis în decizia sa că Andrei Iakunin nu a comis o faptă ce trebuie pedepsită penal", a anunţat într-un comunicat echipa sa de avocaţi. "Tribunalul justifică această decizie prin faptul că pilotarea unei drone de agrement nu este acoperită de cadrul sancţiunilor", a adăugat echipa de avocaţi.

Potrivit media norvegiene, Parchetul va înainta apel.

Pe baza motivaţiilor invocate de avocaţi, verdictul tranşează şi condamnările de mai multe luni de închisoare deja pronunţate la adresa altor cetăţeni ruşi acuzaţi de fapte similare în această ţară scandinavă.

Devenită principalul furnizor de gaz natural pentru Europa, Norvegia este extrem de preocupată de protecţia siturilor sale strategice, în special instalaţiilor sale energetice.

Chiar dacă a recunoscut că Iakunin a pilotat drone în scopuri pur recreative şi nu pentru spionaj sau sabotaj, Parchetul a apreciat că aducerea în faţa justiţiei era justificată pentru ca interdicţia de survol să-şi păstreze funcţia de descurajare.

Procurorul ceruse o pedeapsă de 120 de zile de închisoare.

Apărarea a pledat pentru achitare, subliniind în special faptul că Iakunin, născut în Rusia, are din 2014 şi cetăţenia britanică, ceea ce ar fi fost suficient, potrivit apărării, pentru a evita sancţiunile impuse ruşilor în contextul războiului din Ucraina.

Înainte de a părăsi Sankt-Petersburg în 2008, Andrei Iakunin, care trăieşte în prezent în Italia, nu mai avea decât "legături marginale" cu ruşi. El susţine că a condamnat ofensiva lansată de Rusia asupra Ucrainei. 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Putin și-a trimis soldații în Belarus
Articolul următor
De la începutul războiului, Putin a pierdut aproape 100 000 de soldați

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?