Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

„Dacă te culci cu mine, nu-l omor". Drama unei femei care s-a lăsat violată, pentru a salva viața bărbatului cu care era la întâlnire

Un adolescent de 18 ani a fost condamnat la închisoare, după ce a obligat o tânără să întreține relații sexuale cu el, pentru a nu îi ucide prietenul cu care era la o întâlnire. Momentele îngrozitoare au lăsat-o atât pe tânără, cât și pe bărbatul cu care era în acea seară cu traume care nu se vor vindeca niciodată.

Vile Sean Robinson a fost condamnat la închisoare pentru atacul necruțător în care a obligat o femeie să se culce cu el, pentru a nu îi lua viața bărbatului cu care era. Cele două victime, a căror identitate nu a fost făcută publică, se întorceau acasă după o primă întâlnire în Sunderland, când Sean, care avea 17 ani la acea vreme, le-a ieșit în cale și a început să-l bată pe bărbat, lăsându-l într-o baltă de sânge, relatează Mirror.

Agresorul i-a spus victimei că dacă se împotrivește, îl va ucide pe bărbat

Sean, acum în vârstă de 18 ani, a forțat-o apoi pe femeie să meargă cu el în niște tufișuri, spunându-i să „nu mai plângă ca un copil”, în timp ce o agresa sexual, avertizând că dacă se oprește, îl va ucide pe bărbat. Jane Waugh, avocatul femeii, a declarat instanței că victima, care are 20 de ani, a fost la o primă întâlnire în Sunderland în vara anului 2021 și că la întoarcere spre casă, doi băieți pe care nu-i cunoșteau le-au ieșit în cale și au început să-i amenințe. 

Apoi, Sean s-a năpustit asupra bărbatului, lovindu-l cu brutalitate cu pumnii și picioarele. Cei doi au înercat să fugă de Sean, însă acesta a reușit să-i prindă din urmă. „Bărbatul era epuizat și sângera, iar ea se chinuia să-l țină. Următorul lucru pe care și-l amintește este că agresorul i-a prins din urmă și a început, din nou, să-l lovească cu picioarele în cap pe bărbat, după ce l-a pus la pământ. I-a spus agresorului că face orice dacă încetează să-l mai lovească pe bărbatul care de abia mai era conștient”, a spus Jane Waugh, avocatul femeii.

„Dacă vii și faci sex cu mine, nu-l omor”, i-a spus Sean femeii. Bărbatul rănit a spus „te rog să nu o atingi”, moment în care agresorul l-a lovit cu piciorul în față, lăsându-l incoștient. „Ea a fost martoră la violența îngrozitoare și lipsită de sens și știa de ce este capabil. A decis că, pentru a-i salva viața și a se proteja, va trebui să accepte să facă sex cu el”, a spus Jane. 

Vile Sean Robinson, din Halesworth Road, Sunderland, a dus-o pe femeie într-un tufiș, a pus-o să se întindă pe o haină veche pe care a găsit-o acolo și a profitat de ea. Plină de durere, a început să plângă, moment în care agresorul i-a spus fără milă: „Dacă te oprești, mă duc și îl omor, știi. Taci și nu mai fi copil”.

Femeia a reușit să-și sune părinții și să le ceară ajutor

Bărbatul încă zăcea inconștient și plin de sânge, iar femeia a reușit să trimită mesaje și să-și sune mamei pentru a-i cere ajutor. Părinții ei s-au îndreptat la fața locului și au sunat la poliție în timp ce vorbeau cu fiica lor la telefon. Când au ajuns acolo și tatăl ei a întrebat-o cine a atacat-o.

 „Eu am fost, ce ai de gând să faci în privința asta”, a spus agresorul. „Am devenit prizonier în propria mea minte, retrăind calvarul. Cred că, chiar și în închisoare, a avut putere asupra mea. În ziua în care mi s-a spus că a pledat vinovat că m-a violat, am vrut doar să plâng și atât. Eu și familia mea nu vom mai fi niciodată la fel. Sper că, în timp, ne vom putea reconstrui viața", a declarat victima. 

Bărbatul a aflat mai târziu că ea a fost violată și că i-a salvat viața acestuia. El a suferit răni multiple. Într-o declarație, el a spus că ziua atacului ar fi trebuit să fie una memorabilă. Era prima lor întâlnire și plănuia să o mai revadă. 

„Am încercat să mă apăr pe mine și pe ea cât am putut mai bine, dar m-a pus la pământ. Ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte din momentul atacului este bărbatul care stătea peste mine și mă lovea și expresia ei terifiată. La acel moment nu știam ce s-a întâmplat, dar am aflat de atunci că a fost violată. Sentimentul de vinovăție a persistat. Mi-aș fi dorit să o pot ajuta”, a declarat acesta. Agresorul, care nu a mai avut probleme cu legea până acum, a recunoscut faptele și a fost închis timp de cinci ani. 

Sursa: Observator

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Şeful Wagner vrea închisoare pentru ruşii care îi critică mercenarii în presă
Articolul următor
Propagandistul Soloviov îi cere lui Putin să bombardeze Germania

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?