Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Cu cine va face alianță Renato Usatîi după alegeri, dacă ajunge în parlament

Liderul blocului electoral „Renato Usatîi” admite eventualitatea unei coaliții extinse între formațiunea sa, PAS și blocul socialisto-comunist, dar fără Igor Dodon. Renato Usatîi spune că dacă cele 3 entități politice se vor regăsi în viitorul Parlament, la guvernare ar trebui să participe toate și să existe o alianță de compromis, notează IPN.

Renato Usatâi se arată convins că PAS nu va obține o majoritate absolută la alegerile anticipate din iulie, iar următoarea guvernare va fi una de coaliție. Usatîi nu exclude o nouă alianță PSRM-PAS, după modelul coaliției PSRM-ACUM din 2019.

„Astăzi PAS este în proporție de 80% formată din PLDM, doar că frunzele stejarului sunt galbene. PAS poate să mai pactizeze o dată cu socialiștii. PAS nu va avea majoritate, asta e sigur. Încă nu știu cu cine vom face noi coaliție, dar știu sigur cu cine nu vom face alianță. Cu hoții de miliarde și cu cei care umbă cu kulioacele nici nu poate fi vorba despre o coaliție”, a spus Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Renato Usatîi a precizat că ia în considerare eventualitatea unei alianțe extinse între PAS, PCRM-PSRM și formațiunea sa. Doar că, potrivit lui, o astfel de coaliție ar fi posibilă numai după ce Dodon va fi retras din formațiunea socialiștilor.

„După alegeri, rușii îl vor scoate pe Dodon de la șefia partidului, pentru că Dodon este piatra de moară care trage formațiunea sub apă, de asta și a fost creat blocul cu Voronin, ca acest partid să nu se scufunde complet. Dacă vor fi doar aceste 3 formațiuni PAS, PSRM-PCRM și Usatîi, ideal ar fi ca fiecare să-și ia câteva ministere și să ne apucăm de lucru. În cazul în care doar aceste formațiuni vor accede, la guvernare trebuie să participe toate. Dacă din PSRM va pleca Dodon, Țârdea, și vor rămâne oameni adecvați, putem munci împreună”, a mai spus Renato Usatîi.

La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, Blocul Electoral „Renato Usatîi” va fi pe buletinul de vot cu numărul 3. Potrivit legii, pragul de accedere în Parlament pentru blocurile electorale este de 7%.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
Cursul valutar oficial la 30.06.2021
Articolul următor
11 soluții naturale care alungă țânțarii. Metoda simplă pentru a-i ține la distanță de tine

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?