Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Cinci străini sunt judecaţi drept mercenari de separatiştii din Donețk. Trei riscă să fie executați

Separatiştii susţinuţi de Moscova din estul Ucrainei au început luni procesul a trei britanici, un croat şi un suedez, toţi acuzaţi că au luptat alături de armata ucraineană, ceea ce ar putea duce la pedeapsa cu moartea, transmite Agerpres.

"Curtea Supremă" din regiunea separatistă Doneţk a deschis un proces care îi priveşte pe John Harding, Andrew Hill, Dylan Healy, din Regatul Unit, precum şi pe croatul Vjekoslav Prebeg şi pe suedezul Mathias Gustafsson, a informat presa rusă.

Harding, Prebeg şi Gustafsson, luaţi prizonieri în zona portului ucrainean Mariupol, asediat şi bombardat săptămâni întregi de către armata rusă, riscă pedeapsa cu moartea, potrivit unei judecătoare citate de agenţia de presă TASS.

Conform agenţiei Ria-Novosti, cei trei sunt urmăriţi penal pentru tentativă de "preluare cu forţa a puterii" şi pentru "participare la un conflict armat în calitate de mercenari".

Britanicul Andrew Hill este acuzat doar de activitate mercenară, în timp ce Dylan Healy este urmărit penal pentru că "a participat la recrutarea de mercenari" pentru Ucraina.

Instanţa a indicat că procesul celor cinci inculpaţi va fi reluat abia la începutul lunii octombrie, fără a oferi vreo explicaţie cu privire la motivele acestei întârzieri. Toţi au pledat nevinovaţi, potrivit presei ruse.

La începutul lunii iunie, doi luptători britanici şi un marocan au fost condamnaţi la moarte de către separatiştii pro-ruşi din Doneţk. Cei trei au contestat decizia.

Un moratoriu asupra pedepsei cu moartea este în vigoare în Rusia din 1997, dar el nu este valabil în cele două teritorii separatiste din estul Ucrainei. 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
BREAKING NEWS // Gata cu ieftinirile. Mâine motorina se SCUMPEȘTE
Articolul următor
„Sfârșit tragic” pentru un șarpe, care atacase o fetiță de doar 2 ani. Copila a sfâșiat reptila cu dinții

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?