Polițiștii din Germania caută un bărbat înarmat care ar fi împușcat un bărbat și o femeie într-un schimb de focuri, relatează The Independent.
Polițiștii au declarat că a fost vorba despre o „dezlănțuire” a unei persoane în centrul orașului Espelkamp, situat în vestul Germaniei, potrivit ziarului Bild.
La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție specială ale poliției.
Conform primului raport, inițial ar fi fost vorba de o singură persoană decedată, însă, ulterior, s-a raportat că este vorba despre două decese.
Espelkamp are aproximativ 20.000 de locuitori și este situat în statul vestic Renania de Nord-Westfalia.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD