Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Angela Merkel pleacă la ONU? Ce funcție i-a propus secretarul general al organizației

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Naţiunile Unite, informează Agerpres.

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de "a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat".

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Potrivit surselor de informaţii, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională germană anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breşe majore în cooperarea internaţională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel global. 

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Soroca: Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu mașina de către un polițist
Articolul următor
Cum elimini mirosul de țigară din mașină. Metode și soluții simple care sunt la îndemâna oricui

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?