Organizația „Femei pentru Femei” organizează miercuri, 8 martie, în centrul Chișinăului marșul feminist cu titlul „Femeile între pace și război”. În acest an, tematica Festivalului și a Marșului aduce în vizor solidaritatea cu Ucraina și cu femeile care sunt prinse între pace și război, dar și rolul esențial pe care acestea le au, scrie TV8.md.
„Dacă e să facem un salt istoric, vedem că femeile întotdeauna au dorit pacea și au ieșit în stradă ca să ceară încetarea războaielor (exemplul femeilor din Liberia, din Rusia după primul Război Mondial, etc.).
Începând cu anul 1975, cu ocazia anului internațional al drepturilor femeilor, grupurile feministe din toată lumea au ieșit în stradă pe 8 martie pentru a susține egalitatea de gen. De atunci, 8 martie devine Ziua Internațională a Drepturilor Femeilor și onorează victoriile obținute pentru drepturile acestora. Marșul feminist este pentru fiecare!” se arată pe pagina evenimentului.
La eveniment sunt prezenți și Andrei Spînu, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, dar și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
„Am un mesaj de solidaritate față de femei. Ne asigurăm că acum și în viitor fetițele și femeile vor fi egale în drepturi cu bărbații. Ne asigurăm că societatea va oferi șanse egale pentru toți”,a spus Spînu.
Marșul a început la ora 12:00, traseu pornire: scuarul Magazinului Unic, final traseu intrarea Parcului Dendrariu.
Marșul Feminist este organizat în cadrul Festivalului Feminist 2023.
Cea de-a IX-a ediție din acest an a Festivalului Feminist se derulează în perioada 3-11 martie cu o serie de evenimente diverse și interesante, accesibile pentru fiecare, în format offline și online.



