Horoscopul zilei de marţi, 1 noiembrie 2022. Luna tranzitează și astăzi zodia Vărsător, însă va forma două aspecte tensionate, un careu cu Uranus și o conjuncție cu Saturn. Acest context aduce stări emoționale neplăcute, blocaje de exprimare a trăirilor interioare și răsturnări de situație și planuri.
Berbec
S-ar putea să ai parte de situații neprevăzute care vin din partea prietenilor. Poate fi vorba de o răsturnare de plan sau de dialoguri menite să strice relațiile care nu sunt foarte sudate. Evită să dai bani cu împrumut astăzi sau să investeți în proiecte.
Taur
Tranzitul Lunii de astăzi prin sectorul careierei îți poate aduce niște provocări profesionale destul de mari. Și relațiile cu superiorii pot fi tensionate și s-ar putea să te constrângă să preiei niște responsabilități pentru care nu te simți pregătit.
Gemeni
Azi nu vei ajunge prea ușor la o viziune comună cu cei din jur, ba chiar din cauza părerilor și ideilor, opiniilor diferite, puteți avea parte de conflicte. Evită dezbaterile pe teme legate de politică, religie, cultură, filozofii de viață.
Rac
Se întrevăd nemulțumiri financiare și conflicte care izbucnesc din cauza cheltuielilor sau din cauza investițiilor proaste. Te poți răzvrăti atât în fața partenerului de viață, cât și în fața partenerilor de afaceri. Astăzi te lupți pentru drepturile tale financiare.
Leu
Luna tranzitează în continuare sectorul relațiilor, însă aspectele pe care le formează astăzi sunt destul de conflictuale. S-ar putea să nu suporți autoritatea nimănui și să te simți constrâns de partenerul de viață sau de partenerii profesionali să iei o decizie.
Fecioară
Azi nu te simți deloc în apele tale și nu este exclus să te confrunți cu o problemă de sănătate mai veche. Din cauza asta și randamentul locul de muncă va fi unul scăzut. În plus, ești stresat, obosit și intri mai ușor în conflicte cu colegii. Așteaptă-te la evenimente neprevăzute care îți dau programul peste cap.
Balanță
Deși Luna traversează sectorul iubirii și ar trebui să-ți aducă o stare emoțională bună, conjuncția cu Saturn te face să te simți nefericit și neîmplinit. Nu vei simți să-ți exprimi sentimentele. S-ar putea să fii surprins de atitudinea persoanei iubite sau de o situație neprevăzută care se petrece în viața copiilor.
Scorpion
Contextul astrologic al zilei poate aduce discuții în contradictoriu cu familia, în special cu părinții sau cu persoanele care au autoritate în viața ta. Și relațiile de cuplu pot fi afectate de situații neprevăzute pe care nu vei ști cum să le gestionezi.
Săgetător
Configurația astrologică a zilei te poate implica în dialoguri neprevăzute și poți primi vești și informații care să te ia prin surprindere. Caută sursa și veridicitatea acestora și nu pune la suflet reproșurile care ți se fac. S-ar putea să întâmpini obstacole într-o negociere și să nu te poți exprima așa cum ți-ai dori.
Capricorn
Luna trece prin sectorul tău financiar și se întâlnește cu Saturn, guvernatorul tău, aspect care poate aduce niște blocaje legate de bani. O plată poate întârzia, returnarea unui împrumut poate fi amânată, așa că evită să iei bani cu împrumut.
Vărsător
Cu Luna în tranzit prin zodia ta te bucuri de intuiție, de capacități intelectuale sporite, însă dat fiind că este în conjuncție cu Saturn, energia ta nu va fi la cote înalte și nici cheful de a socializa cu cei din jur. S-ar putea ca din cauza atitudinii rigide să ai parte de conflicte cu cei dragi.
Pești
Luna tranzitează sectorul subconștientului și s-ar putea să nu te simți în apele tale, să fii mai obosit și îngândurat. În unele cazuri, trecutul poate reveni prin amintiri copleșitoare și regrete. Încearcă să stai departe de persoanele negativiste și toxice.
Sursa: Playtech