Ziggy Marley, unul dintre fiii legendarului muzician de reggae din Jamaica, va publica o carte despre tatăl său intitulată „Bob Marley: Portrait of the Legend", careva fi lansată la data când regretatul muzician ar fi împlinit 75 de ani, relatează agerpres.

Mass-media locale jamaicane au preluat anunţul făcut de Ziggy Marley, care a precizat că viitoarea carte include peste 150 de fotografii ce ilustrează viaţa legendarului muzician de reggae şi unul dintre exponenţii socio-politici emblematici ai culturii pop a secolului al XX-lea.

Bazându-se exclusiv pe fotografii din arhiva familiei Marley, cartea îmbină aura de legendă cu detalii despre viaţa privată, reunind imagini ale lui Bob Marley ca interpret şi ca tată de familie în Jamaica.

Cartea vorbeşte despre ultimul deceniu din viaţa lui Bob Marley, perioada sa de celebritate mondială, şi cuprinde extrase din interviuri inedite şi declaraţii ale artistului însoţite de imagini.

Ziggy a subliniat că lucrarea cuprinde o colecţie specială de fotografii de familie

Deşi a murit în urmă cu patru decenii, Bob Marley are o pagină dedicată pe Facebook cu peste 70 de milioane de urmăritori.

Compilaţia „Legend", lansată de casa de discuri Island Records în 1984, la trei ani după moartea artistului, este cel mai vândut album de muzică reggae din toate timpurile cu 28 de milioane de exemplare.

Robert Nesta „Bob" Marley (1945, Jamaica - 1981, Miami, SUA) a fost un cantautor jamaican, muzician şi chitarist care a dobândit faimă şi recunoaştere internaţională, combinând în compoziţiile sale curentele reggae, ska şi rocksteady.

Fiul său, Ziggy Marley, recompensat cu opt premii Grammy şi un premiu Emmy, este la rândul său un exponent de seamă al muzicii reggae, cu 13 albume lansate pe piaţă.

Vezi și: FOTO // Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au găsit nașii! Despre cine merge vorba

Dionisie Rusu