Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

VOTAT: Construcția în preajma monumentelor istorice – interzisă

Monumentele istorice vor fi protejate mai strict. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat de fracțiunea PAS și votat în prima lectură ieri, 23 decembrie. Una din cele mai importante prevederi ale proiectului este interzicerea construcțiilor în preajma monumentelor istorice. 

Deputatul PAS Vasile Grădinaru: „Din păcate, Autoritățile Publice Locale au eliberat autorizații de construcție în zona de protecție a monumentelor istorice, ceea ce a dus la distrugerea totală sau parțială a monumentelor istorice. Spre exemplu, în 2018 au fost radiate din Registrul național al monumentelor 88 de monumente. În mare parte acestea au fost distruse”. 

Principalele prevederi:

● Sunt indicate expres instituțiile responsabile de protejarea monumentelor istorice la nivel național și care sunt atribuțiile/obligațiile administrațiilor publice locale de nivelul I și II în acest domeniu.

● Sunt introduse prevederi referitoare la terenul monumentelor, zona lor de protecție și principiile de intervenție în asupra acestora. Sunt interzise orice acțiuni atât asupra monumentului, cât și în zona lui de protecție, altele decât cele expres prevăzute de lege.

● Este interzisă demolarea, degradarea și mutilarea monumentelor.

● Prejudiciile cauzate monumentelor vor fi acoperite de către proprietarul sau de gestionarul monumentului, dar și de persoanele fizice și juridice care au inițiat, finanțat și executat lucrările.

● Este interzisă ocuparea funcției de director general al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor de către persoane care au fost implicate în activități care au dus la demolarea sau deteriorarea monumentelor.

Deputatul PAS Igor Chiriac: „Prin acest proiect vom putea preveni apariția construcțiilor pe teritoriul monumentelor istorice, fapt care va preveni riscul de distrugere a monumentelor. Vom stimula organele APL să țină cont de existența monumentelor istorice, de zonele de protecție a acestora, în cadrul elaborării documentației de urbanism și a actelor permisive. Intervenția asupra monumentelor va putea fi efectuată doar de specialiști în domeniu”.

Deputatul PAS Virgil Pâslariuc: „Este o lege extrem de importantă, pe care societatea a așteptat-o de multă vreme. Este abia un început, pe care noi, fracțiunea PAS, ni-l propunem în privința îmbunătățirii mecanismului de protecție a patrimoniului cultural-istoric. Prin schimbările pe care le-am operat am dorit să transmitem un mesaj: perioada construcțiilor haotice, ca rezultat a demolării sistematice a patrimoniului cultural-istoric trebuie să înceteze”.

Abonează-te pe Telegram la Paranteze.md
Articolul anterior
Mă poate spiona cineva prin intermediul webcam-ului și cum mă pot proteja?
Articolul următor
IMPORTANT: Deputații au votat pentru stabilirea interdicției de a edifica construcții capitale în spațiile verzi

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?