Vladimir Voronin promite că PCRM va dezvălui mai multe informații despre deputații majorității. Conform declarațiilor făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, comuniștii au analizat situația și vor face publice detaliile pe care le-au descoperit, scrie Realitatea.md.
Fostul președinte a atacat din nou diaspora, menționând că nu are așteptări de la persoane care au avut grijă de bătrâni în Italia și au venit să creeze proiecte de lege. În același timp, potrivit lui, sunt necesare iar alegeri parlamentare anticipate.
„16 ani șterge fundul la italieni și a venit deputat în Parlament. Vrei de la dânsa legi și decizii în Parlament. (…) Ieri, deputații câți suntem noi din partea Partidului Comunist, am analizat cine sunt ei, după toate categoriile. Și o să publicăm și veți vedea cine reprezintă floarea Moldovei”, a declarat Voronin.
Deputatul a mai precizat că nu își vede eficientă activitatea în Parlament, deoarece majoritatea îi blochează orice inițiativă, de teamă că ar putea pierde majoritatea. De asemenea, el s-a declarat sceptici în privința așteptărilor pe care le are Chișinăul față de UE, declarând că guvernarea stă „cu clanțul deschis și așteaptă să picure”.