Prim-vicepreședinte al PUN, Vlad Țurcanu anunță că pleacă din partid, dar și din politică. Acesta spune că decizia nu are nicio legătură cu rezultatul obținut de candidatul PUN, Octavian Țicu, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare.
„Am așteptat să se încheie campania electorală ca să vă pot comunica tuturor că m-am retras din PUN și din activitatea politică. Sâmbătă mi-am înștiințat și colegii despre această decizie a mea pe care o luasem de ceva timp. Am vrut să arăt că n-are nicio legătură cu rezultatul electoral al candidatului PUN, ci cu lucruri care s-au petrecut mai înainte.
Le mulțumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în mine și îi rog să mă scuze pe cei pe care i-am implicat în treburi de care acum sunt nevoit să mă despart. Rămân, bineînțeles, în spațiul public, pentru a promova valorile în care cred și care fac parte din mine”, se arată în mesajul lui Vlad Țurcanu.
Paranteze.md amintim că, Maia Sandu, candidatul PAS la alegerile prezidențiale, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar candidatul PUN, Octavian Țîcu a obținut 2,01%.