Refuzul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, de a desemna un candidat pentru funcția de premier, dar și piedicile pe care le pune în calea formării unui nou Guvern aduce prejudicii de miliarde de lei, atenționează președintele Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, deputatul Violeta Ivanov. Ea face referire la imposibilitatea Guvernului de a semna tratate internaționale, motiv pentru care țara poate rata granturi și asistență financiară externă.

„Încăpățânarea președintelui Maia Sandu de a nu desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru și tentativele de a eluda prevederile constituționale, clare chiar și unui student din primul curs, ne costă nu doar incertitudine politică și economică, dar și miliarde de lei din granturi externe, de care țara noastră are atât de mare nevoie”, a scris Violeta Ivanov pe pagina sa de Facebook.

Mai exact, Violeta Ivanov se referă la declarațiile ambasadorului României la Chișinău, excelența sa Daniel Ioniță, care a atras atenția că, în lipsa unui Guvern cu împuterniciri depline, Republica Moldova riscă să nu poată semna prelungirea Acordului de asistență financiară cu țara sa și, astfel, să rateze 60 de milioane de euro, adică peste 1,2 miliarde de lei.

Între timp, alte proiecte de acorduri internaționale și protocoale „stau pe tușă” în lipsa unui guvern cu puteri depline, menționează Violeta Ivanov.

„În loc să continue consultările cu partidele parlamentare și să caute soluții viabile, doamna președinte corespondează cu Curtea Constituțională, solicitând interpretări la prevederi legale care arată clar care sunt limitele unui Guvern demisionar. Pe de o parte, merge în călătorii și se laudă că a reușit să deblocheze asistența externă, pe de altă parte, nu face nimic sau chiar pune piedici, astfel încât acordurile respective să poată fi ratificate conform procedurilor interne”, a mai comentat ea.

În calitatea de președinte al Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, Violeta Ivanov precizează că în cazul în care criza guvernamentală va continua, Republica Moldova riscă să rateze asistență de miliarde de lei.

Totodată, ea menționează necesitatea formării unui Guvern care să administreze eficient și profesionist țara până la alegerile parlamentare anticipate. „Știm că nu sunt doritori să preia o sarcină atât de complicată și de responsabilă, de aceea, echipa noastră și-a asumat această responsabilitate”, amintește Violeta Ivanov, membru al Platformei „Pentru Moldova”.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, mai spune că, în situația actuală, responsabilitatea următoarelor acțiuni îi revine Maiei Sandu. „Cum se spune la Bruxelles, „the ball is in your court” (mingea este pe terenul dvs. n. r.), dna președinte”, concluzionează vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov.

Vezi și: Andrei Năstase l-a rugat pe Gheorghe Cavcaliuc să nu-și dea demisia de la Inspectoratului General al Poliției

Dionisie Rusu