Un deputat din Argentina a fost suspendat pentru că acesta a început să-i sărute sânii partenerei lui, în plina sesiune parlamentară.

Se pare că subiectul dezbaterii unui proiect de lege nu l-a încântat pe deputatul Juan Emilio Ameri, așa că în timp ce colegii lui discutau asupra temei, acesta i-a băgat fără jenă mâna sub tricoul partenerei lui, ca mai apoi sa o sărute pe sâni, relatează sport.ro

Sesiunea parlamentară a fost întreruptă și pe urma suspendată, de către președintele camerei deputaților Sergio Massa.

„De-a lungul acestor luni de muncă în online am trăit diferite situații: un deputat a adormit, altul s-a ascuns, dar astăzi am trăit o situație care depășește regulile bunului simt al acestei instituții", a declarat Sergio Massa.

Parlamentarul invinuit a încercat să-și ceară iertare, crezând că nu era conectat la platforma în acel moment jenant. Totodată acesta a declarat că nu își va depune mandatul.

„Voi aștepta să văd ce decid colegii mei în comisie. Semnalul revenise iar eu m-am reconectat automat, asa cum se întâmpla de obicei. Nu ar fi trebuit sa se întâmple asta, dar ghinionul a fost sa mi se întâmple fix mie", a adăugat parlamentarul.