Vloggerița, care s-ar fi aruncat de la etajul 14, a fost petrecută, sâmbătă, pe ultimul drum. Mama acesteia, care este stabilită în Israel, nu a reușit să ajungă la Chișinău, întrucât nu a găsit bilete avia, scrie tv6.md.
Așa că printre cele mai apropiate rude, la funeralii, a fost doar bunica ei, care a spus că ultima oară a văzut-o pe nepoata sa acum două săptămâni, când venise la ziua ei de naștere. Femeia crede că Veronica nu ar fi putut recurge singură la acest gest, întrucât era plină de viață și avea planuri de viitor. Bunica susține că fosta prietena a Veronicăi, Daniela, nu a venit la înmormântare.
TATIANA, bunica tinerei decedate: „Eu cred că dacă ea se ascunde, atunci are pentru ce, de aceea nici nu a venit. Au adus-o la acest gest, cineva a adus-o
Unul scrie ,,dracule” ce ai căutat, aceia ai găsit. Nu vedeți ce comentarii urâte scriu pe internet?”
Săptămâna trecută, Veronica, în vârstă de 24 de ani, s-ar fi aruncat de la etajul 14 al blocului în care locuia. Potrivit poliției, fata a lăsat un bilet de adio înșirat pe trei foi, care își cere scuze de la apropiați. Oamenii legii au pornit un proces penal și examinează inclusiv versiunea determinării la sinucidere. Până acum, au fost audiate cel puțin opt persoane.
Pe rețelele de socializare a fost lansată ideea că Veronica ar fi avut o relație amoroasă cu o altă fată, iar după despărțirea de ea, a intrat în depresie. Victima cu pseudonimul ,,Nicusea” era foarte populară în lumea virtuală și avea aproape 100 de mii de abonați pe Instagram.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD