Aflat într-o deplasare electorală prin țară, liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc a avut o intervenție LIVE pe rețelele de socializare prin care a ținut să felicite angajații structurilor de drept din țară pentru captura record de heroină depistată de forțele de ordine din Republica Moldova.
Cavcaliuc a adresat felicitări tuturor celor implicați în destructurarea acestei rețele și că a fost prevenită traficul de droguri care ar fi tranzitat Republica Moldova pentru a ajunge în țările UE.
Potrivit lui Cavcaliuc, ar fi fost vorba despre o captură de sute de kilograme de Heroină, implicați ar fi fost cetățeni turci care ar fi adus în Moldova în cantități mici, iar apoi aceasta urma să fie re-exportată în cantitatea mare.
În aceeași intervenție, Cavcaliuc a promis că noul ministru de interne Mihai Ciubaciuc, prezentat recent de PACE, va moderniza baza tehnică, va spori condițiile de muncă și trai, ca angajații integri și profesioniști MAI să-și poată exercita munca cu mândrie.
Amintim că acum 5 zile, PACE l-a propus pe colonelul Mihail Ciubaciuc pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne în viitorul Guvern. Candidatul, la rîndul său a anunțat care vor fi prioritățile sale, printre care se numără combaterea criminalității în toate formele, la toate etapele, pentru a descuraja ilegalitățile și a le oferi oamenilor garanția că viața, sănătatea, bunurile lor sunt protejate.
Un element important aici va fi implementarea dosarului electronic, care va juca un rol determenat în reducerea corupției, dar și protejarea oamenilor cu epoleți. De asemenea, Ciubaciuc își propune să ofere angajaților MAI motivația, resursele și susținerea necesară.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD