Caută

Saved articles

You have not yet added any article to your bookmarks!

Browse articles
Paranteze — știri din Moldova

Abonează-te la Newsletter

Primește cele mai importante știri din Moldova direct pe email.

Urmărește pe Telegram

Fără spam. Te poți dezabona oricând.

Confidențialitate

Folosim cookie-uri și stocare locală pentru funcționarea site-ului și statistici anonime. Continuând navigarea, ești de acord cu Politica de Cookies și Politica de Confidențialitate.

Veste tristă pentru Ilan Șor. Ar putea rămâne fără salariul de deputat

Deputatul Ilan Șor ar putea rămâne fără salariul de parlamentar din cauza absențelor nemotivate de la ședințele noul Legislativ precum și de la ședințele comisiilor parlamentare. Membrii Comisiei juridică, numiri și imunități au examinat cazul și pot propune președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să emită dispoziția privind suspendarea achitării salariului, scrie Agora.

De altfel, însuși speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a fost cel care s-a adresat la Comisia juridică cerând ca membrii să se expună privind evaluarea și examinarea activității deputatului Ilan Șor de la începutul activității Parlamentului de Legislatura a XI-a în partea ce ține de absențele nemotivate ale deputatului de la orice activitate a Parlamentului.

Comisia a constat că deputatul Ilan Șor a lipsit de la ședințele Parlamentului și ale comisiilor parlamentare de la începutul activității noului Parlament. Această situație presupune că deputatul nu acoperă întreaga activitate, atât parlamentară cât și cea extraparlamentară.

La fel, Comisia face referire la o hotărâre a Biroului Permanent ce prevede că „aflarea deputatului în arest la domiciliu sau arest preventiv conduce la suspendarea dreptului de achitare a salariului”. În acest sens, hotărârea din 20 august 2021 a Curții Supreme de Justiție prevede menținerea încheierii Curții de Apel Cahul privind înlocuirea măsurii preventive „eliberare provizorie sub control judiciar” față de Ilan Șor cu măsura preventivă „arest preventiv” și anunțare în căutare a deputatului.

„Dar dacă Șor va depune o cerere și va invoca un motiv întemeiat, ar putea fi luat în calcul? Va putea primi salariu? Motivul ar putea fi faptul că nu se află în acest moment în R. Moldova”, a reacționat socialistul Vasile Bolea. 

În cele din urmă Comisia juridică a decis că poate propune președintelui Parlamentului emiterea dispoziției privind suspendarea achitarea salariului pentru Ilan Șor.

Menționăm că Ilan Șor a fost reţinut în mai 2015, iar doi ani mai târziu a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă. În prezent, dosarul este în examinare la Curtea de Apel Cahul, acolo unde a fost strămutat și a suferit zeci de amânări. La finele anului 2020, o judecătoare din completul de magistrați și-a depus cererea de demisie. 

Ilan Șor se declară nevinovat, acesta a părăsit Republica Moldova în iunie 2019.

La fel, precizăm că la alegerile parlamentare din această vară, Ilan Șor s-a ales cu un nou mandat de deputat.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD

Articolul anterior
Socialiștii sar în apărarea Nataliei Morari: Noi îi vom oferi tot suportul
Articolul următor
Unde se află mormântul lui Marilyn Monroe și cât te costă să fii îngropat lângă celebrul icon hollywoodian

Similare

Cum ți s-a părut acest articol?