Majoritatea parlamentară constituită din partidele PSRM și PDM au avizat negativ proiectul de lege nr.93 din 03.03.2020. Acest lucru fiind criticat dur de reprezentanții partidelor de opoziție.

Coaliția PSRM-PDM este împotriva TRANSPARENȚEI și se împotrivesc transmisiunii on-line a ședințelor Consiliilor Raionale.

1. Împreună cu colegul meu Petru Frunze, am înregistrat un proiect de lege ce are drept scop sporirea transparenței privind organizarea și desfășurarea ședințelor consiliilor raionale, prin transmitera lor în timp real, on-line. Această procedură simplificată ar facilita accesul publicului la procedura de luare a deciziilor, reducând riscurile de corupție în cadrul administrației publice.

2. De ce era nevoie de a modifica legislația? Pentru că la nivel local se adoptă, într-o veselie, Regulamente prin care se interzice înregistrarea video și audio a ședințelor consiliilor locale de către persoane ce nu sunt acreditate și autorizate. După principiul ce nu e interzis, este permis.

3. În ultimul timp asistăm la un val de achiziții la nivel raional total neavenite, în condiții de pandemie (autoturisme de lux, covoare de 9 mm grosime). În timp ce cetățenii sunt invitați să facă donații pentru a susține financiar spitalele raionale, sunt raioane care nu au alocat bani pentru lupta cu Covid-19.

Astfel, majoritatea PSRM-PDM au hotărât să avizeze NEGATIV proiectul de lege nr.93 din 03.03.2020. Președinte al Comisiei Juridice este deputatul psrm V.Bolea.” a scris deputata PAS, Veronica Roșca.

Vezi și: Iurie Reniță: Generalul Țurcan trebuie să plece