„Fiecare om din Republica Moldova, sunt sigură, o dată, a dat o sumă de bani la un doctor, la o grădiniță, la o altă instituție. Aceasta e realitate din țară”.

Declarațiile au fost făcute de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a luat apărarea procurorilor și judecătorilor, afirmând, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, că corupția e o problemă sistemică și nu se referă doar la funcționarii din sistemul justiției, dar și la miniștri, deputați, funcționari publici, scrie Unimedia.

„Corupția e o problemă sistemică în Republica Moldova. Acest lucru nu se referă doar la procurori, se referă la miniștri, deputați, funcționari publici. Fiecare om din Republica Moldova, sunt sigură, a dat o sumă de bani la un doctor, la grădiniță, la altă instituție. Aceasta e realitate Republicii Moldova.

Nu vreau să iau apărare și să spun că acest lucru e normal, dar narativul care îl auzim așa de des la televizor, că anume procurorii și judecătorii sunt foarte, foarte corupți, nu poți să scoți din context și să spui că ei sunt problema. Corupția e problema. Ea a existat în Guvern, Președinție, Parlament, peste tot, și în continuare mai există. Noi trimitem în judecată deputați, asta nu înseamnă că tot Perlamentul e corupt, și nu ieșim la televizor să spunem că toți deputații sunt corupți. Trebuie să fim foarte exacți în ceea ce spunem”, a declarat Veronica Dragalin.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD 

Dionisie Rusu