Veaceslav Platon și Gheorghe Cavcaliuc au apărut pe panoul persoanelor aflate în căutare de poliție. Imaginea a fost publicată pe rețelele de socializare de deputatul PAS Dumitru Alaiba. Fotografiile celor doi au fost plasate chiar alături de cele ale lui Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor prezenți acolo de mai demult, transmite Jurnal.md.
„Dați în căutare generală. Platon, Cavcaliuc, Șor, Plahotniuc. Ca să ajungem aici au durat doar doi ani. Eu nu cred că e mult. Eu cred că în acești doi ani țara noastră s-a schimbat foarte mult. O să vină timpul și îi vom și vedea aduși acasă, în fața unei justiții corecte și independente. O să vină timpul, cu siguranță. Și nici miliardele, nici compromatele, nu-i vor ajuta să fugă de lege”, a comentat Alaiba.
Amintim că Veaceslav Platon, care s-ar afla la Londra, a fost anunțat în căutare, pe numele său fiind emis și un mandat de arest pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de corupere activă și escrocherie.
Și Gheorghe Cavcaliuc a fost dat în urmărire, fiind acuzat de huliganism în dosarul „verde de briliant”. Acesta a declarat pentru presă că se află la Londra și a inștiințat procuratura despre locul aflării sale și că darea în căutare ar fi doar un circ politic.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD