Șeful unei secții din cadrul Chișinău-Gaz a fost condamnat pentru luare de mită. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care i-a stabilit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 125 000 lei, cu privarea dreptului de a ocupa funcții în instituțiile de stat și organizații comerciale pe un termen de 2 ani, scrie Deschide.
Potrivit unui comunicat, urmărirea penală a fost pornită în luna mai de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț, potrivit căruia reprezentantul Chișinău-Gaz ar fi pretins 5 mii de euro în schimbul aplanării unei situații privind conectarea neautorizată la rețeaua de gaze naturale a unui consumator.
Judecarea cauzei a durat 5 luni, inculpatul recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, dosarul a fost examinat în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.
Pe lângă amendă, instanța a dispus trecerea mijloacelor bănești în sumă de 5000 euro, care constituie obiectul mitei, în bugetul de stat după definitivarea sentinței.
Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.