Deputatul PAS, Radu Marian, va depune un denunț penal pe numele șefului Întreprinderii Silvice Edineț, Veaceslav Chiriac. De asemenea, va solicita Consiliului de Administrație al Întreprinderii Silvice Edineț să îl demită imediat din funcție pe Chiriac.

Asta după ce s-a demonstrat că în rezultatul controlului, Inspectoratul Pentru Protecția Mediului a depistat un volum de lemn tăiat care depășește 50% din limita admisă, dar și 86 de arbori tăiați ilegal, rezultând un volum total de masă lemnoasă sustrasă ilegal de 224 m3. Prejudiciul cauzat mediului, cât și costul masei lemnoase, constituie 235.734 lei.

„Totuși, acest prejudiciu este calculat în baza unei metodologii învechite, din 1996. În cazul aplicării noii metodologii de evaluare a pagubelor propuse în proiectul Cod Silvic, prejudiciul se ridică la 648 mii lei (+ sinecostul lemnului, în mărime de 102.357 lei).

Amintesc că în cadrul controlului de la primul canton (#14) , s-au găsit suprafețe de pădure în care tăierile de lemn au depășit chiar și cu 88% volumul admis. În doar câteva zile, în nici jumătate de canton, s-au descoperit 43 de cioate de arbori tăiați ilegal, majoritatea stejari”, a precizat deputatul. 

Radu Marian a mai adăugat că este vorba de un control la doar 2 cantoane din totalul celor circa 64 aflate sub controlul Întreprinderii Silvice Edineț. Situația este și mai gravă acolo.

„Amintesc că Veaceslav Chiriac anterior a fost condamnat definitiv pentru tăieri ilegale. În timpul campaniei electorale din noiembrie, Chiriac a forțat alți pădurari să facă agitație electorală în favoarea lui Dodon și să întocmească liste de votanți pentru candidatul PSRM.

Astfel de oameni nu au ce căuta în fruntea întreprinderilor silvice – ei pun în pericol pădurile noastre și strică reputația pădurarilor care își fac munca cinstit”, a conchis deputatul.

Dionisie Rusu