Pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale la punctele de traversarea frontierei Republicii Moldova:

- cinci persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- un caz de trafic ilegal de bunuri;
- două persoane au fost identificate la controlul de frontieră cu consemn național;
- cinci conducători auto au încălcat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
- 83 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.761 al CC al RM).

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 12 757 persoane și completate 5 047 fișe epidemiologice individuale.

La trecerea frontierei prin Aeroportul Internațional Chișinău a fost identificat un călător care prezenta statut febril. În aceste circumstanțe a fost solicitat Serviciul de urgență 112, care a preluat persoana pentru examinare și excludere a riscului de infectare cu noul Coronavirus.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 186 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Vezi și: Scădere bruscă de prețuri pentru floarea soarelui. Fermierii revoltați de jocurile de pe piață


Carolin Minciuc