Curtea Constituțională (CC) a suspendat, luni, 7 decembrie, legea votată de deputații PSRM și platforma „Pentru Moldova” prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a trecut din subordinea Președinției în cea a Parlamentului.
Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 137 prin care a dispus suspendarea acțiunii Legii nr. 218 din 3 decembrie 2020 pentru modificarea unor acte normative.
„În esență, prin Legea menționată Parlamentul a exclus din competența Președintelui Republicii Moldova posibilitatea de a coordona activitatea Serviciului de Informații și Securitate și de a numi conducerea Serviciului și stabilește că activitatea Serviciului este supusă controlului parlamentar.
Menționăm că decizia Curții a fost pronunțată în cadrul examinării sesizării nr. 195a/2020 depusă la Curte de către dl Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Înaltei Curți.
Totodată, subliniem că după decizia CC de astăzi, SIS revine în subordinea lui Igor Dodon, actual președinte al Republicii Moldova.
Președintele nou-ales, Maia Sandu, urmează să fie investită în funcție până la sfârșitul lunii decembrie.
Paranteze.com amintește că deputații PSRM și „Pentru Moldova” au votat pentru scoaterea Serviciului de Informații și Securitate din subordinea Președinției și revenirea instituției sub controlul Parlamentului. Potrivit lui Litvinenco, au fost încălcate mai multe prevederi la adoptarea legii, atât pe fond, cât și pe procedură.
Vezi și: Membri profesioniști și de valoare. Noi aderări la echipa PACE condusă de Gheorghe Cavcaliuc