Curtea de Apel Chișinău a schimbat măsura preventivă în privința fostului deputat și ex-judecător al Curții Constituționale, Artur Reșetnicov, la solicitarea procurorilor. Astfel, politicianul revine din arest la domiciliu în arest în izolator.
Potrivit surselor Deschide.MD, transportarea lui Reșetnicov în izolator este, la ora actuală, imposibilă și asta pentru că fostul parlamentar ar fi internat la spital cu traumă cranio-cerebrală.
Amintim că Artur Reșetnicov, alături de foștii parlamentari Sergiu Sîrbu, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi și Violeta Ivanov, este învinuit de îmbogățire ilicită.
De menționat că la începutul lunii aprilie, Judecătoria Chișinău a decis schimbarea măsurii preventive în privința lui Reșetnicov. Fostul parlamentar a fost eliberat din arest în izolator și trimis în arest la domiciliu.
Reșetnicov, alături de Sîrbu, Vitiuc, Zagorodnîi și Ivanov au fost reținuți la începutul lunii februarie, fiind bănuiți de îmbogățire ilicită. Ulterior, patru dintre aceștia au fost acuzați și de corupere activă.